Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, propune comasarea comunelor cu mai puțin de 1.500 de locuitori, într-un proces care ar urma să înceapă voluntar și să devină obligatoriu din 2028. Planul ar modifica harta administrativă a României, a cărei organizare teritorială nu a mai fost schimbată de aproape 60 de ani.
Potrivit proiectului, primăriile vizate ar avea până în martie anul viitor să decidă dacă doresc să fuzioneze. Hotărârea finală ar urma să fie luată de cetățeni, prin referendum local. Pentru a încuraja participarea voluntară, Executivul promite stimulente, între care racordarea gratuită la rețelele de apă și gaze.
Comunele care nu acceptă comasarea voluntară ar urma să fie incluse în reformă oricum. Guvernul intenționează să își asume răspunderea în Parlament pentru această măsură în 2028, odată cu alegerile locale.
România are în prezent 2.862 de comune, repartizate în cele 41 de județe. Dintre acestea, 429 au mai puțin de 1.500 de locuitori și nu se pot susține financiar, depinzând aproape în totalitate de fondurile de la bugetul de stat.
Alba este județul cu cele mai multe comune sub acest prag, 27. Urmează Cluj, Hunedoara, Caraș-Severin și Olt, fiecare cu câte 26 de astfel de localități. La celălalt capăt al clasamentului, Ilfov nu are nicio comună cu mai puțin de 1.500 de locuitori; Bacău are una, iar Iași, două.
Reorganizarea administrativ-teritorială a fost discutată de-a lungul timpului de mai mulți lideri PSD, între care Liviu Dragnea, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu. Propunerile lor au inclus fie regionalizarea țării, fie redesenarea județelor.
PSD cere acum ca Executivul să își angajeze răspunderea în Parlament pentru reforma administrației locale chiar în acest an, înainte de aprobarea bugetului. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, a susținut că asumarea ar trebui făcută înainte de buget și a afirmat că reforma este una dintre măsurile la care PSD nu renunță.
„Ar fi foarte bine ca această angajare a răspunderii să fie făcută anul acesta înainte de buget. Unul din lucrurile la care PSD-ul nu renunță”, a declarat Sorin Grindeanu.
Inițiativa are susținere și în rândul unei părți a PNL, dar se lovește de opoziția UDMR. Reprezentanții formațiunii maghiare susțin că lipsa unei dezbateri în Parlament ar încălca drepturile minorităților și amenință cu ruperea pactului politic cu premierul Luca Niculescu.
Deputatul PNL Adrian Cozma a spus că reforma administrativă este necesară și că și-ar dori ca demersul să nu fie doar „o fumigenă”. El a menționat și posibilitatea ca județul Satu Mare să fie comasat cu Maramureșul, ceea ce, în opinia sa, ar fi „perfect”, după modelul Episcopiei Ortodoxe.
Purtătorul de cuvânt al UDMR, Cosma Botond, a invocat existența unei convenții-cadru privind protecția minorităților naționale, semnată și ratificată de România.
O reorganizare similară este pregătită și în Republica Moldova, unde cele 32 de raioane ar urma să fie grupate în trei regiuni mari: Nord, Centru și Sud.