Actorul Vlad Gherman a explicat motivul pentru care el și soția lui, Oana Moșneagu, au fost mai puțin prezenți în mediul online, lăsând să se înțeleagă că în viața lor se petrec lucruri importante, potrivit Wowbiz.
Vlad Gherman nu a dat detalii concrete despre aceste schimbări, dar a transmis că traversează o perioadă diferită, care aduce responsabilități, provocări și lecții noi.
Actorul a precizat că noutățile vor fi dezvăluite atunci când va considera că este momentul potrivit. Până atunci, el a menționat că este nevoie de mai mult timp și de o atenție sporită pentru lucrurile care se întâmplă acum în viața lor.
„Nu am mai fost foarte activi în online, dar în offline se întâmplă lucruri noi în viețile noastre. Lucruri pe care le vom împărtăși cu voi la momentul potrivit. Sunt etape noi. Etape care necesită mai mult timp, mai multă atenție, mai mult din toate. O nouă etapă de maturizare, de conștientizare, de asumare. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat, cu ziduri de care să te lovești, cu bine și cu rele. Curând o să putem sta la povești pe acest subiect”, a declarat Vlad Gherman pe rețelele de socializare.
Mesajul actorului a atras curiozitatea Oanei Moșneagu. Actrița a scris un comentariu în care i-a transmis soțului său că a reușit să creeze suspans prin felul în care a vorbit despre noul capitol.
„Hai, că m-ai făcut şi pe mine curioasă, la cât de mult creşti tensiunea cu postarea asta😂”, a scris Oana Moșneagu pe Instagram.
Cei doi formează un cuplu de mai mulți ani și s-au căsătorit în anul 2024. Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt amândoi actori și își împart timpul între viața de familie și proiectele profesionale, preferând să păstreze deocamdată discreția despre schimbările menționate.