Gabriela Cristea vrea să îmbrace din nou rochia de mireasă și i-a propus lui Tavi Clonda să facă o nouă nuntă. Anunțul vine după ce cei doi au plecat într-o nouă vacanță în Italia, loc pe care îl vizitează destul de des de când și-au cumpărat casă acolo. Gabriela Cristea și Tavi Clonda profită din plin de vară și formează unul dintre cuplurile solide din showbiz. Detalii despre această dorință au fost relatate de Cancan.
Cei doi s-au căsătorit civil în anul 2015, iar cununia religioasă a avut loc în vara anului 2019. De atunci, ei au reușit să își construiască o familie frumoasă și au împreună două fetițe. Acum, la 11 ani de când a spus marele „Da”, vedeta se gândește la un nou eveniment festiv alături de soțul său.
În timpul vacanței, cuplul a mers să viziteze Castelul din Loreto, destinație care face parte din locurile vizitate de cei doi în Italia. Cadrul de poveste și priveliștea spectaculoasă au impresionat-o pe brunetă, iar o idee neașteptată i-a venit pe moment. După ce a aflat că în castel se organizează și nunți, fosta prezentatoare TV i-a făcut imediat propunerea lui Tavi Clonda.
Locația este în prezent în renovare, dar acest lucru nu a șters farmecul locului. „I-am spus lui Tavi că vreau să mă mai mărit o dată cu el. Tot cu el! Doar că… aici. Am reușit să intrăm în Castelul din Loreto, aflat acum în renovare, și cred că imaginile spun mai mult decât aș putea eu povesti.”, a scris Gabriela Cristea în mediul online.
Castelul are o atmosferă incredibilă, iar restaurantul este superb. „Este genul acela de loc în care istoria nu a fost acoperită, ci pusă în valoare. Vechiul a rămas vechi, cu tot farmecul lui, iar noul a venit discret, cu tot confortul de astăzi. Restaurantul este superb, castelul are o atmosferă incredibilă, iar priveliștea… pur și simplu de poveste”, a mai scris Gabriela Cristea pe internet.
Impresionată de tot ce a văzut și de faptul că aici se pot organiza deja nunți, imaginația ei a luat-o înainte. „Și pentru că aici se pot organiza deja nunți, evident că imaginația mea a luat-o înainte. Așa că i-am spus lui Tavi: «Eu aș mai face o nuntă cu tine aici». Același mire. Aceeași mireasă. Doar decorul îl schimbăm. Și, între noi fie vorba… la un castel ca acesta, parcă merge și un al doilea «DA». Voi ați mai face o dată nunta cu omul de lângă voi?”, a adăugat ea.