Cei doi adolescenți în vârstă de 18 ani, dați dispăruți în zona barajului Călimănești din județul Vrancea, au fost găsiți fără viață. Trupurile acestora au fost descoperite în apele râului Siret, pe raza județului Galați, potrivit Ziarul de Vrancea.
Descoperirea a fost făcută luni dimineață, în urma unei ample intervenții de căutare la care au participat echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență din trei județe. Operațiunea a început duminică, în apropierea localității Călimănești, după ce patru echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud au intervenit pentru căutarea și salvarea celor două persoane.
La locul evenimentului au fost alocate o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj cu o barcă pneumatică, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Pompierii au efectuat acțiuni de căutare timp de mai multe ore, însă operațiunea a fost întreruptă duminică odată cu lăsarea întunericului și reluată luni dimineață.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea nu a comunicat identitatea celor doi tineri și nici împrejurările în care aceștia au ajuns în apele râului. Într-un alt caz produs în zona Cosmești, un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost găsit decedat în apropierea podului, în județul Galați.
În cazul bărbatului găsit în zona Cosmești, în urma unui apel la numărul unic de urgență, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor legale. În cursul serii au circulat informații privind posibile alte victime, însă acestea nu au fost confirmate oficial de autoritățile competente.