Florin Piersic a revenit în viața publică după problemele medicale. Maestrul a fost premiat la Mănăstirea Putna

Marele actor Wowbiz a revenit recent în atenția publică, după o perioadă în care a stat departe de ochii oamenilor din cauza unor probleme grave de sănătate. Artistul a trecut prin intervenții medicale complicate și printr-o perioadă de recuperare într-o clinică specializată, motiv pentru care a evitat aparițiile publice.

După această pauză în care a preferat să stea departe de public, maestrul a participat la un eveniment organizat la Mănăstirea Putna. În cadrul acestui eveniment, el a primit titlul de „Cetățean de Onoare”.

În luna ianuarie, actorul a urcat pe scena Teatrului Național din București, la o gală organizată cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani.

Atunci, artistul le-a transmis un mesaj celor care îl urmăresc, de pe scena pe care a jucat de-a lungul timpului: „Iubiții mei spectatori, mă aflu pe scena unde am jucat zeci, sute, mii, mii de spectacole… la Teatrul Național din București. Astăzi sunt cu dumneavoastră cu sala goală, ceea ce mie nu-mi place, dar va fi plină când voi vrea eu… pe 26 ianuarie, când eu am să împlinesc frageda vârstă de…. nici nu știu câți ani. A!!! 90, 90 și mie îmi vine să râd, pentru că nu vine să cred că o să împlinesc pe 26 ianuarie, o să împlinesc, de fapt, pe 27, dar 26… mă rog, înțelegeți dumneavoastră ce vreau să vă spun. Dragilor, atât vreau să vă anunț: că dumneavoastră o să mă vedeți la această gală, cei care nu o să mă vedeți o să vă uitați în internet. Să nu mă uitați prea repede, gândiți-vă totuși că avem o întâlnire, o întâlnire cum îmi place mie să spun… de dragoste. Cu cine? Cu mulți și cu Florin Caisă. Ăăăă, Piersic”.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro