Mircea Lucescu, una dintre cele mai emblematice figuri ale fotbalului mondial, ascunde în spatele succesului de pe bancă o poveste de viață marcată de lipsuri și o ambiție ieșită din comun. Cunoscut sub numele de „Il Luce”, antrenorul care a dominat campionatele din Turcia și Ucraina a pornit dintr-o realitate dură, fiind fiul unei familii modeste, într-o Românie de după război.
Provenind dintr-un mediu sărac, Lucescu a învățat valoarea muncii de mic. „M-am născut într-o familie foarte săracă, tata se intorsese de pe front, s-a întors rănit din război. Tata era analfabet. Eu aveam 5 ani şi împreună cu el am învăţat literele. El a făcut doar 4 clase. A fost grădinar, infirmier. A fost atât de mândru că lumea mă aplauda… şi mama infirmieră la spital, acolo s-au şi cunoscut. Doar eu din familie am reuşit să fac şcoală”, a rememorat tehnicianul, conform unei analize realizate de Observator News.
Copilăria sa a fost o lecție continuă de sacrificiu, trăind alături de cei patru frați într-o baracă improvizată. Fiul său, Răzvan Lucescu, a oferit detalii despre perseverența tatălui său: „Erau 4 băieţi şi o fată. Pe perioada iernii aveau 2 perechi de tenişi la 4 băieţi, iar el ca să iasă afară să joace fotbal, făcea lecţiile celorlalţi fraţi şi ieşea afară la fotbal. A plecat de jos, de la zero”.
Dorința de a depăși condiția socială l-a motivat pe adolescentul de atunci să învețe limba franceză singur, folosindu-se de benzi desenate. Simbolurile succesului pe care le descoperise în acele lecturi – șampania fină sau mașinile de lux – au devenit pentru el obiective palpabile. „Am visat atât de mult să am şi eu aceste trei lucruri. Şi le-am avut… nu doar unul, enumeră ceasurile”, explica Mircea Lucescu, subliniind că aceste bunuri reprezentau confirmarea muncii sale.
În plan personal, stabilitatea a fost oferită de soția sa, Neli, pe care a cunoscut-o în studenție. Întâlnirea lor a avut loc la o cantină, iar de atunci au rămas nedespărțiți timp de aproape șase decenii. „Ne-am întâlnit la cămin, la cantina studenţească. Ne-am urcat într-un tramvai, ne-am uitat aşa unul la altul, cand ea a coborât, cu toate că eu nu trebuia să cobor, am coborât şi eu. I-am zis că o ajut să ducă bagajul”, a povestit acesta. Despre relația lor, el spune că echilibrul a fost cheia: „Ea face pasul înapoi, eu înaninte, ea mă mai trage inapoi… s-a adaptat, nu aveam nicio legătură cu fotbalul”.
Mircea Lucescu a aplicat aceleași principii de rigoare și în educația fiului său, Răzvan. Deși acesta își dorea o carieră în fotbal, tatăl său a încercat inițial să îl protejeze de presiunea uriașă de a fi „fiul lui Lucescu”. „L-am trimis la tenis, schi… dar a avut o asemenea ambiţie că n-a fost un jucător înalt, dar aşa de bine s-a antrenat şi a apărat la nivel foarte bun”, a declarat „Il Luce”.
Dincolo de gazon, Mircea Lucescu este absolvent al Academiei de Studii Economice și un promotor al culturii în rândul sportivilor. Ca antrenor, și-a încurajat mereu elevii să studieze și să meargă la teatru, convins fiind că educația este fundamentul performanței. „Totul pleacă de la educaţie. jucătorii sunt aşa cum îi creşti. Eu cred că ăsta e aspectul cel mai important al echipei”, susține antrenorul, care rămâne fidel filosofiei sale de viață: „Eu vreau să am nostalgii, nu regrete!”.