După ce și-a UCIS prietenul, un adolescent a mers la ghicitoare să afle dacă…

O reuniune între prieteni în localitatea Bunești Averești, județul Vaslui, s-a terminat printr-o tragedie de o cruzime rară. Un tânăr de 24 de ani, revenit recent de la muncă din Germania, a fost ucis de un adolescent de 16 ani. Conform informațiilor publicate de Ziare.com, conflictul a izbucnit pe fondul consumului excesiv de alcool, în timpul unui grătar organizat pentru a celebra întoarcerea victimei în țară.

Anchetatorii au stabilit că cei doi au plecat împreună spre magazinul din sat pentru a se aproviziona, moment în care între victimă și fiul prietenului său a izbucnit o ceartă violentă. Băiatul de 16 ani i-a aplicat tânărului lovituri care s-au dovedit fatale, însă detaliile ulterioare sunt cele care au șocat întreaga comunitate.

După agresiunea inițială, minorul s-ar fi întors la locul faptei din teama de a nu fi denunțat în cazul în care victima ar fi supraviețuit. „Ulterior, gândindu-se că victima dacă și-ar reveni ar putea să-l denunțe la Poliție, inculpatul a revenit la locul agresiunii și a dat foc hainelor victimei”, a explicat procurorul Ingrid Botezatu, citat de sursa menționată.

După comiterea faptei, adolescentul a mers la o vecină despre care se știa în sat că ghicește în cărți, cerându-i acesteia să îi prezică dacă va ajunge după gratii. Femeia a povestit momentul în care suspectul i-a bătut la ușă cu o mărturisire tulburătoare.

„La mine a venit băiatul și a zis că a omorât un om. Ei, și eu nu l-am crezut că am văzut că era băut. A zis că am venit să-mi tragi în cărți, cred că mă duc la pușcărie. Băi, nu mai vorbi prostii, ieși afară! Ieși afară, nu mai vorbi prostii! Nu l-am crezut, absolut deloc nu l-am crezut. Când a ieșit s-a uitat că aveam bărdița după ușă. S-au uitat cam lung la bărdiță”, a declarat martora, conform Observator.

Convinsă că afirmațiile băiatului sunt doar rodul ebrietății, vecina l-a dat afară. Ulterior, acesta s-a deplasat pe jos până în localitatea Brădicești, județul Iași, la domiciliul mamei sale, unde a fost identificat de forțele de ordine. Mama suspectului a declarat că nu a apucat să discute cu fiul ei, polițiștii sosind rapid la fața locului după ce fuseseră alertați.

Oamenii din Bunești Averești sunt consternați de cele întâmplate, descriindu-l pe agresor ca pe un tânăr care, deși venea des în vizită la tatăl său, nu dăduse semne de agresivitate anterior. Vecinii spun că acesta îi ajuta adesea la diverse cumpărături și era considerat un băiat corect, motiv pentru care vestea crimei a fost primită cu neîncredere.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro