Tragedie la o bază sportivă din Timișoara! Un bărbat de 75 de ani a murit în …

Un bărbat în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața marți seară, 25 februarie, în incinta unei baze sportive din Timișoara. Potrivit publicației Știrile Kanal D, trupul acestuia a fost descoperit fără suflare în interiorul unei saune.

Incidentul a fost raportat autorităților în jurul orei 21:05, printr-un apel la numărul de urgență 112. Echipajele medicale sosite de urgență la baza sportivă de pe strada Profesor Doctor Aurel Păunescu Podeanu au început imediat manevrele de resuscitare, însă eforturile lor au fost zadarnice, fiind nevoite să declare decesul.

Primele date din anchetă indică faptul că bărbatului i s-ar fi făcut rău la scurt timp după ce a intrat singur în saună, pe fondul temperaturilor înalte și a aburilor. Din cauza condițiilor din interior, acesta prezenta arsuri pe suprafața corpului în momentul în care a fost găsit.

Polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara au demarat deja o cercetare pentru a clarifica modul în care s-a produs tragicul eveniment. Cadavrul a fost dus la Institutul de Medicină Legală, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru a se stabili cu precizie cauza morții.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș au confirmat intervenția: „La data de 25 februarie 2026, în jurul orei 21:05, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că unui bărbat i s-ar fi făcut rău în saună, la o bază sportivă de pe strada Profesor Doctor Aurel Păunescu Podeanu. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde se afla și un echipaj medical, fiind declarat, din nefericire, decesul unui bărbat în vârstă de 75 de ani. În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro