Karmen Simionescu, fiica artistului Adrian Minune, participă la actualul sezon al emisiunii Asia Express, unde face echipă cu Olga Barcari. Cele două concurente parcurg „Drumul Eroilor”, un traseu menit să le testeze limitele și rezistența.
Participarea în competiție a readus-o pe Karmen Simionescu în atenția publicului, care este interesat nu doar de performanțele sale din emisiune, ci și de parcursul său educațional. Artista a demonstrat în cadrul probelor o determinare pe care a aplicat-o și în anii de studiu.
Artista este absolventă a Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” din Capitală, unde a obținut la examenul de Bacalaureat media 7,38. Ulterior, și-a continuat pregătirea academică înscriindu-se la Facultatea de Actorie.
„Eu am făcut Facultatea de Actorie și trecuse o vreme de când nu am mai avut activitate în acest sens. Chiar dacă am jucat în filme de scurtmetraj și am avut legătură cu această zonă, niciodată nu am participat într-un proiect de mare amploare. Chiar mă uitam la filmul autobiografic al lui Jennifer Lopez, care are o poveste asemănătoare cu muzică, dans și actorie. M-am regăsit în faptul că eu, până la un moment dat, mă simțeam cel mai puțin talentată din familie, exact cum și ei i se spunea că nu are suficient talent”, a declarat Karmen în trecut.
Spre deosebire de parcursul fiicei sale, tatăl ei, cunoscutul cântăreț Adrian Minune, a urmat un drum diferit în ceea ce privește educația. Acesta și-a descoperit talentul muzical la o vârstă fragedă și a decis să se concentreze pe dezvoltarea carierei artistice.
Adrian Minune a urmat cursurile școlii din cartierul Colentina și s-a înscris ulterior la Liceul Tehnic Traian. A renunțat însă la studii în clasa a noua pentru a se dedica în totalitate muzicii și evenimentelor la care era invitat.
„Din acel moment am participat la toate activitățile școlare și la Cântarea României ca prim solist. Elevii din clasele 4- 8 mă chemau la toate banchetele. În aceeași perioadă bunicii mei (Niculina și Vasile), care se trag tot din familie de lăutari, mi-au cumpărat acordeon și m-au dus la un profesor de muzică Domul Sfântu, iar mai apoi la Domnul Florian”, a povestit manelistul cu ceva timp în urmă.