Zeci de escroci profită de poveștile reale ale copiilor bolnavi pentru a obține bani în mod fraudulos prin intermediul unor conturi false deschise în mediul online.
Unul dintre cele mai recente exemple este cel al băiețelului David, diagnosticat cu cancer, a cărui poveste autentică a fost furată și transformată într-o metodă de a face bani de către persoane fără scrupule.
În cazul lui David, mama copilului a declarat pentru echipa știrilor Canal D că nu a inițiat nicio strângere de fonduri și că băiețelul urmează tratamente cu succes în Elveția.
„Ei nici nu știu ce tip de cancer are”, a precizat mama, avertizând oamenii să nu doneze bani către astfel de conturi.
Printre cei păcăliți se numără și artistul Jador, care a trimis 400 de euro pentru o operație a unui copil, doar pentru a afla ulterior că a fost înșelat.
„După ce am trimis banii, femeia mi-a spus că copilul a decedat”, a povestit acesta. Astfel de cazuri nu sunt izolate, existând mai multe conturi false care afișează în descriere conturi bancare pentru donații.
Specialiștii recomandă verificarea atentă a conturilor înainte de a face donații: cine este persoana din spatele contului, de când există acesta, ce istoric are și dacă există confirmări ale cazului.
ONG-urile acreditate sunt cele mai afectate de aceste falsuri, deoarece încrederea publicului scade, deși există campanii umanitare legitime care continuă să funcționeze.
Persoanele care folosesc povești false pentru a obține bani riscă până la 3 ani de închisoare pentru înșelăciune, iar dacă sunt folosite nume false sau alte mijloace frauduloase, pedeapsa poate ajunge până la 5 ani.
În cazul în care ați fost înșelați, este important să păstrați toate dovezile – conversații, capturi de ecran, documente și dovada transferului – și să sesizați poliția, conform Știrile Kanal D.