Vremea se încălzește după episoadele cu ger. Zonele în care se vor înregistra temperaturi de primăvară, începând de astazi

eduard

Meteorologii au anunțat că, după episoadele cu ger care au pus stăpânire pe România, vremea începe să se încălzească. În zilele următoare sunt așteptate valori termice mai ridicate față de normalul perioadei, potrivit mai degrabă pentru primăvară.

Meteorologii au anunțat că vremea se încălzește după ce, în ultima perioadă, s-au înregistrat temperaturi scăzute și gerul a pus stăpânire pe România. Specialiștii spun că valorile termice încep să crească ușor de mâine, atunci când încep să se restrângă și aria precipitațiilor în toată țara.

Vremea se schimbă radical. Ce temperaturi se vor înregistra în următoarea perioadă

Meteorologul Alina Șerban a precizat că temperaturile de pe timpul zilei vor crește ușor, începând de mâine, 15 ianuarie, și se vor înregistra în jur de 9-10 grade Celsius, în special în sudul țării. Aria precipitațiilor se restrânge în aproape toată țară, dar chiar și așa, specialiștii spun că vor mai exista condiții de ploi slabe în săptămâna 15-21 ianuarie.

„În ce privește regimul termic nocturn, şi acesta va avea un proces de încălzire care se va resimți în majoritatea regiunilor în condițiile în care minimele nu vor mai coborî sub pragul gerului, sub -10 grade, deși vor fi negative la nivelul întregii țării, se vor situa, în marea lor majoritate, între -6-…-5 și – 1…0 grade”, a explicat Alina Șerban, pentru Antena 3 CNN.

Temperaturile cresc și în Capitală

Meteorologul a precizat că vremea se încălzește și în Capitală unde se vor înregistra 6-7 grade Celsius, iar temperaturile din timpul nopții vor fi în jur de -2 și 0 grade Celsius, vremea urmând să fie mai caldă decât de obicei și în zilele următoare.

„În Capitală vorbim de vreme cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă, maxime pozitive ce pot atinge 6…7 grade, iar minime din ce în ce mai apropiate de -2…0 grade, în condițiile în care vom avea și sisteme noroase ce vor aduce precipitații cam în toate regiunile și în transformare, mai ales în sudul și sud-estul teritoriului, în lapoviță și apoi ploaie”, a mai spus meteorologul.

Alte recomandări pentru tine

Lasă un comentariu