Vremea o ia razna de sărbători! Cod portocaliu de viscol și ninsori în România: zonele lovite de rafale de 130 km/h

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări de vreme severă, inclusiv un Cod portocaliu de ninsori, polei și viscol valabil pentru 14 județe. Conform meteorologilor, fenomenele extreme vor afecta în special zona montană începând cu data de 28 decembrie 2025, ora 02:00.

Potrivit Gândul, Codul portocaliu de vânt puternic și viscol va fi în vigoare în intervalul 28 decembrie, ora 02:00 – 29 decembrie, ora 10:00. Vizate sunt zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde se vor înregistra intensificări puternice ale vântului și o vizibilitate extrem de redusă.

„În zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, vântul va sufla tare cu rafale de peste 110…130 km/h, va ninge viscolit, vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită”, anunță ANM.

Totodată, meteorologii au emis un Cod galben de intensificări ale vântului și ninsori viscolite, valabil tot de pe 28 decembrie, ora 02:00, până pe 29 decembrie, ora 10:00. Regiunile vizate sunt Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, Oltenia, sudul Banatului și local Muntenia.

„În intervalul menționat vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării. La munte vor fi rafale de 80…110 km/h, iar în Moldova și Transilvania viteza vântului va atinge 60…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare cu viteze în general de 50…60 km/h”, precizează specialiștii ANM.

În zonele montane se va depune un strat de zăpadă de 10-15 cm, în timp ce în nordul, centrul și estul țării stratul de zăpadă va măsura între 3 și 6 cm. Înainte de aceste intervale, un alt Cod galben va intra în vigoare pe 27 decembrie, la ora 16:00, vizând ninsori viscolite în Carpații Meridionali și Orientali, dar și intensificări ale vântului în nordul Moldovei și vestul Olteniei.

„Vântul va avea intensificări în nordul Moldovei și în vestul Olteniei cu viteze de 50…70 km/h. În Carpații Meridionali și Orientali vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde vor fi rafale de 90…110 km/h, viscolind zăpada depusă”, au transmis reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro