Vladimir Putin, întrerupt de un acces de tuse în timpul unui discurs. Oficialii de la Kremlin neagă faptul că președintele rus ar avea probleme de sănătate

0

Starea de sănătate a președintelui Vladimir Putin stârnește,din nou, îngrijorare. În timpul ultimului discurs pe care l-a ținut în cadrul unei videoconferințe cu înalți oficiali ruși, liderul a fost nevoie să se oprească din vorbire de mai multe ori din cauza unei tuse supărătoare. S-a întâmplat chiar în timp ce vorbea despre „problemele financiare acute” care apar din pandemia de coronavirus.

Putin s-a scuzat înainte de a-și acoperi în mod repetat gura cu mâna, în timpul accesului de tuse. Videoclipul original ar fi fost fost editat pentru a face tusea să pară mai puțin severă, astfel încât să poată fi încărcată pe site-ul Kremlin, scrie todayheadline.co.

Purtătorii săi de cuvânt de la Kremlin au negat că președintele rus ar avea vreo problemă de sănătate.

La începutul acestei luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins afirmațiile că Putin ar urma să demisioneze din ianuarie 2021, infirmând că ar suferi de boala Parkinson, așa cum se zvonea.

„Este o prostie absolută. Președintele este în regulă”, a spus Peskov.
În ultima perioadă, Putina a evitat să mai iasă la întâlniri, după ce a tras o sperietură în aprilie, când a intrat în contact cu medicii infectați la o clinică din Moscova. Se pare că până acum, președintele rus a sfidat pandemia, spre deosebire de alți lideri mondiali, cum ar fi premierul britanic Boris Johnson, care s-a infectat.