Virusul mutant, descoperit și în Suceava, primul oraș din România închis din cauza COVID-19

0

Varianta de coronavirus depistată inițial în Marea Britanie, caracterizată printr-o transmisibilitate mult mai mare decât virusul din China, a fost identificată și la Suceava.

Noua tulpină de coronavirus a fost identificată la Suceava în urma secvențierilor efectuate la Universitatea „Ștefan cel Mare”, informează presa locală.

La sfârșitul lunii martie 2020, municipiul Suceava a fost primul oraș din România închis total ca urmare a crizei sanitare generate de COVID-19. Măsura a fost impusă atunci și pentru 8 comune din jur. Decizia a fost luată ca urmare a numărului mare de decese asociate coronavirusului în focarul izbucnit la Spitalul Județean Suceava în primăvara anului trecut.

Cine este pacientul cu noua tulpină de SARS-COV-2
Proba biologică în care a fost identificată noua variantă a virusului a fost recoltată la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava și provine de la un pacient în vârstă de 38 de ani, întors recent din Marea Britanie.

Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului de Urgență Suceava, dr. Dan Teodorovici, pacientul a fost transferat la Spitalul Judeţean de la Spitalul Siret datorită agravării stării generale, având nevoie de oxigen.
La Spitalul Judeţean, pacientul a stat internat de pe 11 până pe 22 ianuarie, când a solicitat să fie externat şi să stea în izolare la domiciliu. Acesta a dezvoltat o formă medie de COVID, fiind externat în stare bună.

Duminică seară s-a prezentat din nou la spital pentru dureri abdominale şi a fost reinternat în sectorul Covid, informează Monitorul de Suceava.

Cele mai multe probe secvențiale în România au fost făcute la Suceav

Pentru secvențierea acestei noi tulpini s-au folosit 20 de probe care au fost analizate în ultima săptămână în cadrul Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, probele provenind de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova și Spitalul Județean de Urgență Suceava.

La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se pot secvenția lunar aproximativ 500 de probe, în condițiile în care sunt furnizate consumabilele necesare și este asigurată dublarea personalului specializat al laboratorului, costurile consumabilelor necesare per probă pentru tehnologia de secvențiere folosită de USV situându-se sub 1.000 lei.

Cele mai multe dintre probele secvențiate în România au fost realizate în cadrul Universității din Suceava.

La momentul actual, în principala bază internațională de secvențe SARS-CoV-2, GISAID www.gisaid.org, se află înregistrate 159 de secvențe originare din România, care au satisfăcut standardele de calitate impuse pentru indexare. Dintre acestea, 62 de probe au fost secvențiate la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, 29 la Institutul National de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București, 27 la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București și 1 la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie Bucureşti, alte 40 de probe recoltate de la pacienți din România fiind secvențiate în laboratoare din străinătate.