În anul 2024, pensionarii din România ar putea să se confrunte cu schimbări semnificative, având în vedere că există două propuneri în Parlament care îi afectează în mod direct.
Este vorba despre transformarea cupoanelor CFR neutilizate de către pensionari în bani sau tichete pentru alimente.
Pensionarii vor primi fonduri suplimentare în afara pensiei
Pensionarii beneficiază de o reducere de 50% la călătoriile cu calea ferată, potrivit Legii nr. 147/2000.
Conform reprezentanților Caselor de Pensii Județene, cupoanele de transport vor fi distribuite în această lună.
Aceste facilități în ceea ce privește transportul cu calea ferată se aplică și soțului sau soției, în funcție de situație, cu respectarea numărului total de călătorii la care are dreptul titularul.
Dacă călătorește singur(ă), la controlul legitimațiilor de călătorie va prezenta propriul act de identitate și talonul special de călătorie al titularului.
Pentru călătoria cu trenul, este necesară legitimația de călătorie obținută pe baza cuponului talon, care se desprinde din talonul special de călătorie de către personalul operatorului de transport. Totodată, trebuie achitat 50% din tariful de transport pentru trenurile regio sau interregio, clasa a 2-a, după caz.
În situația în care se solicită loc rezervat, se va achita integral tichetul de rezervare, scrie Newsweek.ro.
Talonul special constă în talonul special propriu-zis, șase cupoane-talon detașabile și șase cupoane-anexă detașabile, fiecare corespunzând unei călătorii simple.
În prezent, există două propuneri legislative care vizează transformarea biletelor neutilizate în bani sau tichete pentru alimente.
ensionarii ar putea primi bani în schimbul cupoanelor de transport
În urma unei inițiative legislative, este vorba de „ 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătorii la trenul de persoane clasa a II, la transportul intern comun” pentru pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi pentru pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale.
De asemenea, se prevede ca biletele de tren oferite anual la preț redus pentru pensionari ar putea să fie compensate în cazul în care nu sunt utilizate.
„Dorind să venim în întâmpinarea acestei categorii de persoane am elaborat prezenta inițiativă legislativă, care propune ca în cazul în care cele 6 călătorii reduse de care beneficiază pensionarii nu au fost utilizate, aceștia să poată primi o compensație în bani”, se arată în propunerea legislativă.