Veste șoc despre Oana Lis! Anunțul cumplit a fost făcut în direct la TV! Medicii au dat verdictul crunt

eduard

Oana Lis a povestit despre diagnosticul pe care l-a primit în urmă cu o lună, atunci când a decis să facă o serie de analize. Chiar dacă nu a avut simptome ea a mers la medic, iar ceea ce a aflat a fost de-a dreptul cutremurător.

Vedeta a decis să facă o serie de analize, având în vedere perioada dificilă prin care a trecut și a aflat că are, de fapt, o formă de cancer de piele.

Oana Lis nu a avut niciun simptom

„Doar persoanele apropiate au știut. Acum o lună am fost diagnosticată cu un carcinom, care e o formă de cancer de piele. Practic nu aveam niciun simptom

Am zis să îmi fac si eu analizele și am luat-o așa de la ginecolog, dermatolog. Știind că atunci când treci printr-o perioadă mai grea corpul reacționează, am zis să-mi fac și eu analizele”, a spus Oana Lis.

Soția lui Viorel Lis își amintește că în urmă cu doi ani a descoperit o pată pe piele, însă la momentul respectiv nu i-a dat atenție. Atunci când acea pată s-a mărit ea a decis să meargă la spital.

„Aveam o pată de doi ani. Am mai fost la control cu ea și am văzut că s-a mărit, deși m-am dat cu creme. Ea nu a dispărut, dar într-un fel mă și obișnuisem cu ea, eu fiind cu pielea albă, cu pistrui.

Mi s-a părut ceva ciudat și am mers la spital și mi s-a spus că este carcinom și că este periculos.

Este un carcinom malign. Am vorbit doar cu câteva persoane. Atunci când am o problemă mă concentrez foarte mult pe soluții.”, a mai spus soția fostului edil al Capitalei, potrivit stirileprotv.ro.

Oana și Viorel Lis sunt împreună de peste 25 de ani

Cei doi s-au întâlnit pe vremea când ea avea 18 ani, iar el avea 53 de ani. Totuși, diferența uriașă de vârstă dintre ei nu a fost niciodată o problemă.

La un moment dat, Oana Lis a povestit că atunci când s-au întâlnit ea avea mai multe probleme și nici nu știa să se comporte. De asemenea, ea a mai spus că Viorel Lis nu a judecat-o niciodată.

„Acum se întoarce roata și nu pentru orice bărbat aș fi făcut lucrul ăsta, să lupt atât. Viorel a luptat pentru mine. Când ne-am cunoscut aveam foarte multe traume, nu știam să mă comport, aveam tot felul de frici și aveam simptome fizice, leșinam pe stradă.

Viorel a fost primul om care m-a dus la doctor, la RMN, nu prea erau în vremea aceea. Niciodată nu m-a judecat”, spune ea.

Lasă un comentariu