Veste alarmantă pentru cei vindecați de Covid! Cercetători britanici: „Unii oameni merg acasă, au efecte pe termen lung, revin la spital și mor”

0

Aproape o treime dintre pacienții care s-au vindecat de coronavirus ajung înapoi la spital în următoarele cinci luni, iar unu din opt moare, arată noi statistici britanice.

Un studiu realizat de Universitatea Leicester și de Oficiliu Național pentru Statistică (ONS) a scos la iveală efectele pe termen lung devastatoare asupra celor care au avut Covid în formă severă, mulți manifestând problemel la inimă, diabet, afecțiuni cronice la ficat și rinichi, scrie Daily Mail și The Telegraph, citate de HotNews.ro.

„Se pare că acești oameni merg acasă, au efecte pe termen lung, revin la spital și MOR”
Dintre 47.780 de persoane care au fost externate în primul val, 29,4% au fost reinternate în spital în următoarele cinci luni, iar 12,3% din total AU MURIT!

Kamlesh Khunti, unul dintre autorii studiului și profesor în domeniul diabetului și medicinii vasculare la Universitatea Leicester a declarat că „acesta reprezintă cel mai mare studiu în rândul celor externați din spital după ce fuseseră internați cu Covid”.

„Se pare că acești oameni merg acasă, au efecte pe termen lung, revin la spital și MOR”, a spus specialistul.

Cei care au scăpat de Covid se întorc la spital cu probleme de inimă, rinichi, ficat, dar și cu diabet.

Dincolo de decese, Covid-ul reprezintă „o povară grea pe termen lung, după spitalizare”, a precizat Christina Pagel, care conduce unitatea de cercetare clinică de la University College London.

Ce este ”Long COVID”: Oamenii de știință au descoperit o nouă manifestare a virusului care face ravagii în lume
Un nou studiu arată că plămânii persoanelor decedate din cauza COVID-19 prezintă o serie de leziuni persistente şi extinse în majoritatea cazurilor, potrivit unui studiu publicat în revista Lancet, citat de jurnaliștii de la Reuters.

Descoperirea oamenilor de știință ar putea să-i ajute pe medici să înţeleagă mai bine procesul aflat la baza unui sindrom denumit „Long COVID” (COVID de lungă durată), din cauza căruia pacienţii prezintă simptome ce persistă luni de zile.