Sanda Țăranu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate crainice din istoria Televiziunii Române, a ajuns la vârsta de 83 de ani. Considerată o prezență emblematică a postului național, ea a avut o carieră complexă, activând ca actriță, jurnalistă și traducătoare, și și-a păstrat energia care a consacrat-o.
Deși a avut un parcurs profesional remarcabil în televiziune, căruia i s-a dedicat complet, Sanda Țăranu a avut inițial o altă pasiune: actoria. Înainte de a deveni o figură a micului ecran, a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, pregătindu-se pentru o carieră pe scenă. Destinul a condus-o însă către televiziune, unde a devenit una dintre cele mai îndrăgite crainice TVR.
Pe parcursul a aproape 40 de ani, Sanda Țăranu a intrat în casele românilor, câștigând admirația publicului. Ea a mărturisit că secretul legăturii create cu telespectatorii a fost o formă de comunicare directă și personală.
Eu am avut șansa să fiu numai eu cu cel care mă privea și mă asculta. Nu era nimeni în jurul meu care să mă bruieze, deci să mai împart atenția și cu altcineva. Și atunci se crea un fel de intimitate între mine și cel care mă privea. Dar mie îmi veneau scrisori în care îmi spuneau: Am sentimentul că vorbiți numai cu mine. Și așa era. Trebuie să-i dai importanță telespectatorului, el este important, pentru el faci tot ce faci”, a povestit fosta prezentatoare TV.
Fosta crainică a subliniat că dragostea și respectul pentru oameni reprezintă o condiție esențială pentru a putea transmite corect informațiile și pentru a ajunge la sufletul publicului, considerând că profesia nu poate fi practicată în absența aprecierii pentru cei din jur.
Născută pe 8 ianuarie 1939, la București, Sanda Țăranu este văduvă de aproape 12 ani, de la decesul soțului său, Nicolae Țăranu. În prezent, nu se confruntă cu probleme de sănătate și duce o viață independentă, ocupându-se singură de gospodărie și de plata facturilor.
Fosta prezentatoare TV își împarte timpul între locuința din București, pe timpul iernii, și o casă la Breaza, unde se mută în fiecare primăvară. Este o persoană activă, care preferă să se descurce fără ajutor, continuând să meargă singură la piață, să gătească și să se ocupe de toate treburile casnice, așa cum făcea și înainte de a rămâne văduvă.