Un nou simptom Covid-19 a fost descoperit la bărbați. Durerea care anunță prezența virusului

0

Cercetătorii vin cu o nouă serie de descoperiri în domeniul medical și spun că un nou simptom Covid-19 a fost descoperit la bărbați.

Recent, un colectiv de doctori din SUA a raportat cazul unui pacient infectat cu coronavirus care, pe lângă simptomele cunoscute ale bolii, a prezentat durere la nivelul organelor genitale.

Mai exact, cercetătorii au raportat că testiculele unui bărbat supus analizelor s-au umflat anormal la ceva mai mult de două săptămâni după un rezultat pozitiv.

Simptom nou al Covid-19 descoperit la bărbați
Conform publicației The American Journal of Emergency Medicine, s-a constatat că, în timpul bolii SARS-CoV-2, în organismul unui bărbat au apărut o multitudine de complicații.

Astfel, într-un raport apărut recent în publicația citată, mai mulţi specialişti de la un institut din San Antonio (Texas) au raportat că testiculele unui bărbat de 37 de ani s-au umflat anormal la 15 zile după un rezultat pozitiv.
”Descriem un caz nou de orhită bilaterală SARS CoV-2 la un bărbat în vârstă de 37 de ani, sănătos anterior, care a prezentat dureri testiculare cu simptome constituționale. În plus, nu a existat nicio epididimită (inflamatia epididimului, ocazional asociata cu inflamatia testiculelor, n.r.) asociată cu orhita bilaterală.

Pe baza atât a datelor la bărbații infectați cu SARS CoV2, cât și a datelor anterioare din infecțiile anterioare cu SARS, funcția spermatocitelor poate fi compromisă în urma acestei infecții. Cu diferitele simptome asociate cu acest agent patogen virulent, caracterizăm complicațiile potențiale și importanța urmăririi fertilității”, scriu autorii în raport.
Fertilitatea, pusă în pericol de afecțiune
Bărbatul la care s-a descoperit acest simptom care s-a prezentat la secția de urgență, plângându-se de căldură și disconfort testicular bilateral, precum și de febră, anorexie, mialgii, oboseală și tuse neproductivă. El a menționat că aceste simptome constituționale au progresat în ultimele 10 zile, cu durerea testiculară bilaterală care se dezvoltă în ultimele 3 zile.

Sursa citată avertizează că, în aceste cazuri, la bărbații infectați cu SARS-CoV2 se observă o calitate a spermatocitelor afectată, având un potențial impact viitor negativ asupra fertilității masculine.

În acest context, cei de la The American Journal of Emergency Medicine spun că medicii din întreaga lume ar trebui să urmărească cu mare atenție această dezvoltare a complicațiilor, dat fiind faptul că pot apărea probleme reproductive pentru unii bărbați.