Un bărbat a fost lăsat să moară pe șosea. Detaliul care a ieșit la iveală despre șoferul care a fugit de la locul faptei

Un bărbat în vârstă de 63 de ani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs într-o localitate din județul Cluj. El a fost lovit de un autoturism condus de un șofer care a părăsit locul faptei.

Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat să îl resusciteze pe bărbat, însă manevrele nu au avut succes, fiind declarat decesul.

Polițiștii au demarat căutări și l-au identificat la scurt timp pe conducătorul auto implicat. Este vorba despre un cetățean străin, în vârstă de 40 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Autoritățile au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Etichete: