Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri în Munții Făgăraș, după ce a alunecat și a căzut aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei.
O echipă Salvamont s-a deplasat de urgență la fața locului pentru a acorda primul ajutor. În paralel, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD Brașov și al salvamontiștilor din Argeș.
„Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Bucureşti, a suferit un accident grav în zona Iezerul Caprei, după ce a alunecat şi a căzut aproximativ 200 de metri. O echipă s-a deplasat de urgenţă la locul accidentului. În paralel, a fost solicitat sprijinul elicopterului SMURD Braşov, precum şi al colegilor de la Salvamont Argeş”, a transmis Salvamont Sibiu.
Trupul victimie a fost preluat de pe munte și transportat cu un elicopter la Aeroportul Internațional Sibiu. De acolo, acesta a fost predat reprezentanților IML pentru efectuarea procedurilor legale.
„Victima a fost preluată de echipajul aeromedical şi transportată la Aeroportul Internaţional Sibiu, unde a fost predată reprezentanţilor IML pentru procedurile legale. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi”, au mai precizat reprezentanţii Salvamont Sibiu.
Informații detaliate despre acest eveniment pot fi lecturate integral pe Kanal D.