Ultima oră: explozie în Poiana Lacului – tânăr de 23 de ani ars grav și transportat cu elicopterul SMURD la Timișoara!

Un tânăr de 23 de ani, cu arsuri grave, a fost transportat în aceste momente cu elicopterul SMURD la un spital din Timișoara, după ce a fost surprins de o explozie în localitatea Poiana Lacului, județul Argeș, în noaptea de marţi spre miercuri, moment în care a alertat imediat la 112.

Tânărul a plecat singur de la domiciliu și, pe drum, a întâlnit un echipaj SMURD care i-a acordat primele îngrijiri medicale, l-a evaluat și l-a transportat la Spitalul Județean de Urgență Argeș, unde medicii au continuat investigațiile.

Transferul la Centrul de Arși din Timișoara

În cursul zilei de astăzi, starea pacientului s-a înrăutățit, iar medicii au decis să-l transfere la Centrul de Arși din Timișoara. Pentru acest transfer a fost utilizat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, care l-a preluat de pe platoul din fața fostului Stadion Nicolae Dobrin și l-a încărcat pe elicopterul SMURD.

În prezent, tânărul este transportat spre spitalul din Timișoara, unde va primi îngrijiri specializate pentru arsurile suferite.

© 2025-2026 Editorial.ro