Ancuța, o mamă a trei copii din Satu Mare pentru care o comunitate întreagă s-a mobilizat în urmă cu doi ani într-o campanie de sprijin pentru un transplant de rinichi, s-a stins din viață vineri, 2 octombrie, după o lungă luptă cu o boală gravă.
Vestea a fost făcută publică de un apropiat, Lorant Loga, care a descris-o pe femeie drept o persoană care și-a păstrat optimismul și încrederea chiar și în cele mai dificile perioade.
„Am cunoscut un om cu o credință de invidiat și neclintită în Dumnezeu, o femeie care, în ciuda tuturor încercărilor prin care trecea, reușea să își păstreze speranța și optimismul.
Era o plăcere să vorbesc cu ea. Emana o energie pozitivă greu de descris și, de multe ori, după ce vorbeam cu ea, simțeam că ea ne dă nouă putere, nu invers”, a transmis Lorant Loga.
În 2024, mai mulți oameni și reprezentanți ai unor firme din Satu Mare s-au implicat pentru a o sprijini. După investigații și analize, femeia fusese acceptată pe lista pentru transplant.
La un moment dat a apărut un organ compatibil, iar Ancuța a plecat spre Cluj, însă intervenția nu a mai avut loc după ce, în urma verificărilor dinaintea procedurii, a fost identificat un cheag de sânge.
„Cum a fost posibil ca această problemă să fie descoperită abia în momentul în care exista deja un rinichi compatibil și Ancuța ajunsese la Cluj pentru intervenție?”, se întreabă acesta, precizând că nu dorește să formuleze acuzații sau să stabilească dacă a existat o eroare medicală.
„Nu putem afirma că acel rinichi i-ar fi salvat cu siguranță viața. Nimeni nu poate ști ce s-ar fi întâmplat. Dar știm un lucru: în acea zi, Ancuța a avut o șansă. Și nu a putut beneficia de ea”.
În perioada următoare, problemele de sănătate au continuat, iar femeia a trecut prin noi investigații, fiindu-i îndepărtat și cel de-al doilea rinichi. La scurt timp, starea sa s-a agravat, a ajuns la spital și, vineri, 2 octombrie, s-a stins din viață.
În urma ei au rămas cei trei copii pe care îi crescuse singură, iar fondurile rămase din campania desfășurată în 2024 urmează să fie direcționate către aceștia.
„Nu vreau să pronunț sentințe și nici să stabilesc eu cine este vinovat. Nu sunt medic și nu cunosc toate circumstanțele medicale ale acestui caz. Dar cred că avem dreptul să punem întrebări. Și poate chiar obligația să le punem”, a precizat Lorant Loga.
Mai multe detalii despre acest caz puteți citi pe Kanal D.