Un fotbalist și-a pierdut viața după ce a fost lovit de fulger pe teren, în timpul unei partide. Incidentul s-a petrecut în plină partidă, pe fondul unei furtuni puternice, informează Eurosport. După descărcarea electrică, sportivul Safwan Awae s-a prăbușit pe teren, iar unul dintre colegii săi a intervenit imediat pentru a-i acorda primul ajutor. În apropierea gazonului se aflau numeroși spectatori, care au asistat neputincioși la tragedie. Meciul a fost abandonat.
Potrivit informațiilor presei, furtuna a afectat provincia Narathiwat, o zonă din sudul Thailandei cunoscută pentru frecvența fenomenelor meteo extreme. Alți 12 jucători au suferit arsuri sau alte răni în urma descărcării electrice. Printre aceștia s-a aflat și fotbalistul malaezian Alif Ezzahan Zulkifli, în vârstă de 22 de ani.
Șeful poliției, Thun Sirikhunt, a confirmat ulterior decesul sportivului din cauza rănilor. „Deși echipa medicală de urgență a depus toate eforturile pentru a-i salva viața, victima a decedat din cauza rănilor grave suferite în urma incidentului”, a declarat Thun Sirikhunt.
Federația de Fotbal a transmis un mesaj de condoleanțe după decesul sportivului. Reprezentanții federației au precizat: „Un jucător de fotbal și-a pierdut viața după ce a fost lovit de fulger în timpul unui meci disputat în Thailanda. Transmitem sincere condoleanțe familiei, apropiaților și clubului în aceste momente de mare durere.”
Safwan Awae ajunsese la Yala FC în această vară. Anterior, el evoluase pentru Pattani FC, echipă alături de care contribuise la promovarea în liga secundă thailandeză.