Tragedie pe râul Olt după ce doi bărbați au căzut din barcă în apa înghețată! Un tânăr de 28 de ani a murit

O partidă de pescuit s-a transformat într-o adevărată tragedie vineri dimineața, pe râul Olt, în zona localității Dobroteasa. Un tânăr în vârstă de 28 de ani și-a pierdut viața după ce barca în care se afla alături de un alt bărbat s-a răsturnat în apele înghețate.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, cei doi bărbați, originari din județul Argeș, au căzut în apă într-o zonă unde suprafața râului era acoperită cu un strat subțire de gheață. Echipele de intervenție din Olt și Vâlcea au mobilizat forțe impresionante, inclusiv bărci cu motor și scafandri, pentru a-i recupera pe cei doi bărbați și a-i aduce la mal.

În timp ce bărbatul de 65 de ani a fost scos din apă cu semne vitale și transportat de urgență la UPU Vâlcea, tânărul de 28 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă eforturile acestora s-au întins pe parcursul a mai multor ore din cauza stării de hipotermie severă.

„Pacientul aflat în curs de resuscitare (28 de ani) a fost declarat decedat la UPU Vâlcea, după aproximativ 5 ore în care s-au executat manevre specifice”, a precizat ISU Olt, conform stiripesurse.ro.

Reprezentanții ISU Olt au explicat că, în cazurile de hipotermie severă, unde temperatura corpului scade sub 30 de grade, protocoalele medicale prevăd încălzirea treptată a victimei, proces care poate dura foarte mult timp. Din nefericire, organismul tânărului nu a mai răspuns manevrelor după cele cinci ore de luptă pentru viață.

La operațiunea de salvare au participat multiple echipaje de pompieri, autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD și trei echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro