Tragedie pe DN7 în Sibiu. Un bărbat de 65 de ani a fost strivit de un bolovan

Un bolovan s-a prăbușit peste o mașină aflată în mers, marți, pe DN7, între localitățile Boița și Lazaret din județul Sibiu. În urma acestui eveniment, un bărbat a rămas încarcerat și a fost supus manevrelor de resuscitare, potrivit Kanal D.

În autoturism se aflau două persoane în momentul în care stânca a căzut peste vehicul. Una dintre victime a reușit să iasă singură din mașină, fără ajutorul salvatorilor.

Cea de-a doua persoană, un bărbat de aproximativ 65 de ani, a rămas blocat între fiarele mașinii. Echipele de intervenție au reușit să îl scoată, însă acesta a fost găsit în stare de inconștiență.

La fața locului, cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare pentru bărbatul extras din autoturism. Intervenția este în plină desfășurare în zona respectivă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a mobilizat mai multe echipaje pentru această misiune. La locul incidentului au fost trimise o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și un elicopter SMURD.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro