Un bărbat de 28 de ani a murit sâmbătă, 31 octombrie 2026, într-un accident rutier produs pe DN 6, la kilometrul 461, în afara localității Jupa, județul Caraș-Severin, potrivit IPJ Caraș-Severin.
Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 12:30, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, despre accident și despre faptul că o persoană ar fi rămas încarcerată. Din primele verificări, bărbatul conducea un autoturism cu remorcă dinspre Lugoj către Caransebeș și ar fi pierdut controlul direcției, pătrunzând pe sensul opus.
Autoturismul a intrat în coliziune frontală cu un ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 52 de ani, cetățean bulgar. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În urma impactului, șoferul de 28 de ani a murit. Circulația pe DN 6 a fost blocată complet, iar polițiștii rutieri au început cercetările pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor accidentului.