Tragedie la Spitalul Universitar. Un medic rezident de 28 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de la înălțime

Un medic rezident în vârstă de 28 de ani și-a pierdut viața miercuri, 19 august 2026. Tragedia s-a petrecut la Spitalul Universitar de Urgență din București. Tânărul s-a aruncat de la înălțime, căzând pe o terasă situată la nivelul etajului al treilea al unității medicale.

În ciuda eforturilor depuse, cadrul medical nu a mai putut fi salvat. Acesta prezenta leziuni incompatibile cu viața. Decesul a fost confirmat și de reprezentanții spitalului, potrivit Mediafax.

Detalii despre activitatea profesională și situația familială

Bărbatul era medic rezident la Hematologie și desfășura un stagiu de pregătire în cadrul unității medicale. Informațiile obținute de sursă arată că părinții rezidentului erau tot medici. Atât mama, cât și tatăl tânărului s-ar lupta cu cancerul.

„E o tragedie! S-a aruncat de la etajul 14. Avea probleme grave de sănătate în familie și, probabil, nu a suportat această situație”, arată informațiile apărute în spațiul public.

Poziția oficială a spitalului

Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București au transmis un mesaj în urma incidentului. Aceștia au confirmat producerea evenimentului tragic în cursul zilei de 19 august 2026.

„Spitalul Universitar de Urgență București confirmă că, în cursul zilei 19 august 2026, un medic rezident care desfasura un stagiu de pregatire in cadrul unității noastre a decedat în urma unui act suicidar. Conducerea spitalului transmite condoleanțe familiei și colegilor și își exprimă regretul pentru această pierdere. Circumstanțele și cauzele producerii acestui tragic eveniment sunt în atenția autorităților competente. Din respect pentru familia îndoliată, spitalul nu va face alte comentarii”, se arată în mesajul conducerii.

Mesaje de condoleanțe din spațiul public

La aflarea veștii, Alexandru Rogobete a transmis un mesaj de condoleanțe prin intermediul rețelelor de socializare. Acesta și-a exprimat regretul cu privire la decesul medicului rezident.

„Am aflat cu profundă tristețe despre decesul medicului rezident care își desfășura stagiul de pregătire la Spitalul Universitar de Urgență București”, a transmis acesta.

În continuarea mesajului său, el a adăugat: „Transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, celor apropiați, colegilor și întregii comunități medicale care trece astăzi printr-un moment atât de greu. În astfel de clipe, cuvintele sunt puține și nu pot alina durerea celor care au pierdut un om drag. Din respect pentru familie și pentru memoria celui plecat dintre noi, cred că este esențial să păstrăm demnitatea pe care o asemenea tragedie le impune. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro