O tragedie a avut loc marți, 28 octombrie 2025, în Pitești, unde un șofer de autobuz a decedat în timp ce se afla la volan. Incidentul s-a petrecut pe linia 2, în apropierea Spitalului Militar, după ce bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a suferit, cel mai probabil, un infarct.
Potrivit informațiilor furnizate de epitesti.ro, șoferul a acuzat o stare de rău în timpul cursei, pierzând controlul direcției. Autobuzul a pătruns pe contrasens, însă pasagerii au intervenit prompt, reușind să preia controlul volanului și să oprească vehiculul în siguranță, evitând astfel un accident rutier grav.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, aflat în proximitate, a intervenit imediat pentru a-i acorda primul ajutor șoferului. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul. Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Argeș pentru efectuarea necropsiei, procedură necesară pentru a stabili cauza exactă a morții.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele producerii incidentului. Totodată, autobuzul implicat a fost transportat la garajul Publitrans pentru a fi supus unor verificări tehnice amănunțite.
Constantin, șoferul care a murit în timpul serviciului, era un angajat cu vechime în cadrul societății de transport public din Pitești. Acesta a activat inițial ca și controlor, începând cu anul 2000, iar din 2015 a preluat funcția de șofer.
Conform datelor publicate de ziarobiectiv.ro, ultima evaluare medicală a bărbatului a avut loc în aprilie 2025, ocazie cu care nu au fost identificate probleme de sănătate. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca fiind o persoană veselă, apreciată pentru umorul său.