Tragedie în județul Sibiu chiar în ajunul Crăciunului! Un bărbat a murit după ce a fost bătut de 20 de persoane

O tragedie a zguduit localitatea Blăjel din județul Sibiu în noaptea de miercuri spre joi. Un conflict spontan, în care au fost implicate peste 20 de persoane, s-a sfârșit prin decesul unui bărbat de 36 de ani, bătut cu cruzime de mai mulți agresori.

Echipajele medicale sosite de urgență la fața locului au găsit victima în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor depuse de medici, care au efectuat manevre de resuscitare timp de 65 de minute, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată.

Potrivit informațiilor furnizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, victima a fost atacată cu diverse obiecte contondente. „În acest conflict, victima, o persoană în vârstă de 36 ani, a fost agresată cu diverse corpuri contondente în zona capului și a corpului, de patru autori, în vârstă de 14, 33, 27 și 18 ani. În urma loviturilor primite, victima a decedat”, au transmis anchetatorii, conform B1 TV.

În urma incidentului violent, autoritățile au demarat o anchetă amplă. Patru dintre agresori sunt urmăriți penal pentru omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, în timp ce alte șase persoane implicate sunt cercetate pentru tulburarea ordinii publice.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs agresiunea și gradul de vinovăție al fiecărui participant la conflictul din ajunul Crăciunului.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro