Un caz de omor urmat de sinucidere a avut loc duminică dimineața în comuna Unirea, din județul Dolj. Un bărbat este principalul suspect în uciderea soției sale, pe care ar fi aruncat-o într-o fântână părăsită, înainte de a se sinucide prin spânzurare în casa lor.
Alerta a fost dată în data de 19 octombrie 2025, după ce trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit de localnici într-o fântână. La scurt timp, conform Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, fiul celor doi soți și-a găsit tatăl spânzurat de o grindă din locuință.
Din primele date ale anchetei, ipoteza principală este cea a unei crime urmate de sinucidere. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările și cauzele care au dus la producerea evenimentului.
Cadavrele celor două persoane au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Dolj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu certitudine a cauzelor morții.