Un accident rutier grav a avut loc joi seară pe DJ 106, la ieșirea din municipiul Sibiu spre localitatea Agnita, soldându-se cu rănirea a trei persoane. Printre victime se numără o tânără însărcinată în vârstă de 19 ani, care a suferit un traumatism abdominal și a avut nevoie de asistență medicală de urgență.
Evenimentul a fost provocat de un bărbat de 31 de ani din județul Vâlcea. În timp ce conducea spre Agnita, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, la volanul căruia se afla un sibian de 44 de ani. În urma impactului violent, trei persoane din a doua mașină au fost rănite.
Imediat după producerea accidentului, șoferul vinovat și pasagerul său, un bărbat de 54 de ani, au părăsit locul faptei. Aceștia au fost însă localizați rapid în zona Dealul Dăii de către un jandarm aflat în timpul liber, care a beneficiat de ajutorul unui alt participant la trafic. Cei doi au fost escortați înapoi la locul incidentului pentru cercetări.
Polițiștii au stabilit că șoferul de 31 de ani consumase băuturi alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge.
Conform informațiilor furnizate de Stirile Kanal D, victimele transportate la spital sunt șoferul de 44 de ani și doi pasageri: un bărbat de 29 de ani cu traumatisme la picioare și tânăra însărcinată de 19 ani.
„Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident produs pe DJ 106 la ieşirea din municipiul Sibiu către Daia în care au fost implicate două autoturisme. Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ106 pe direcţia Sibiu-Agnita, un bărbat în vârstă de 31 de ani din judeţul Vâlcea, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus, de către un sibian de 44 de ani”, a transmis Poliția Sibiu.
Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.