TRAGEDIA care a îngenuncheat o comunitate întreagă după ce tânărul Eduard…

Eduard, adolescentul de 16 ani rănit grav într-un accident rutier petrecut în județul Suceava, a pierdut lupta pentru viață după mai bine de o săptămână de spitalizare. Tragedia a avut loc în localitatea Zvoriștea, în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, când acesta s-a izbit frontal cu motocicleta de un alt tânăr, în vârstă de 17 ani, care circula din sens opus.

În timp ce celălalt motociclist a suferit doar leziuni minore, Eduard a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava cu traumatisme craniene severe. Medicii au rămas rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire încă de la internare. În ciuda eforturilor depuse de personalul medical și a speranțelor familiei, organismul băiatului a încetat să mai răspundă tratamentelor, decesul fiind declarat recent, relatează Wowbiz.ro.

Vestea morții tânărului a provocat o undă de șoc în comunitate, acesta fiind cunoscut pentru pasiunea sa față de tradițiile românești și pentru caracterul său exemplar. Prietenii și rudele acestuia au transmis numeroase mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare, exprimându-și regretul pentru dispariția prematură a lui Edi.

„Prea repede ai plecat, copile. Ai lăsat un gol amar în sufletul tuturor. Doar 16 trandafiri legați de tine, atât au rămas. Ai plecat la îngeri prea devreme. Dumnezeu să aibă grijă de tine acolo sus. Nu te vom uita niciodată. Ai lăsat un gol prea imens în viața asta. / Dumnezeu să te ierte, fratele nostru. Nu te vom uita niciodată”, sunt doar câteva dintre mesajele postate de apropiații băiatului pe Facebook.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro