SUMA totală încasată de Marina Dina după cele patru săptămâni la Survivor este…

Marina Dina a încheiat evoluția sa în cadrul show-ului Survivor România 2026, fiind eliminată în ediția difuzată pe 1 februarie. Membra tribului Faimoșilor a părăsit competiția din Republica Dominicană după ce a pierdut duelul decisiv în fața lui Cristi Boureanu, punând astfel punct unei experiențe de patru săptămâni.

Concurenta a ajuns la proba eliminatorie după ce echipa sa a pierdut jocul pentru imunitate. În confruntarea directă cu Cristi Boureanu, scorul final a fost de 2-0 în favoarea fostului politician. Deși a fost nevoită să plece acasă, Marina Dina și-a arătat respectul față de colegi.

„Am dat tot ce am putut. Îmi doream să pot mai mult. Dar până aici am ajuns. M-am bucurat foarte mult de echipa asta minunată, care îmi e ca me o familie și sper să îmi rămână așa. O să le țin pumnii”, a declarat vedeta la momentul despărțirii de echipă.

Din punct de vedere financiar, participarea vedetei a fost una profitabilă. Potrivit informațiilor publicate de Unica.ro, care citează Cancan, Marina Dina a fost plătită cu 2.500 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în concurs. Astfel, pentru perioada de o lună în care a rezistat în junglă, fosta asistentă TV a încasat suma totală de 10.000 de euro.

Momentul plecării a fost unul plin de încărcătură emoțională, Marina recunoscând că se desparte cu greu de colegii de trib, dar că revederea cu cei doi copii îi oferă o consolare importantă. „Îmi e greu să mă despart de ei. A fost o experiență foarte frumoasă și ei au contribuit la treaba asta. Pe de altă parte, știu că mă așteaptă doi omuleți acasă și asta îmi dă putere”, a precizat ea cu ochii în lacrimi.

Relația cu adversarul care a eliminat-o a rămas una cordială. Înainte de a părăsi definitiv platoul de filmare, Marina Dina i-a transmis lui Cristian Boureanu un mesaj scurt, „Ne vedem la Brașov”, primind imediat confirmarea acestuia: „Am promis!”.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro