Steve Bannon a fost arestat. Lovitură dură primită de Trump

0

Steve Bannon, fost consilier al lui Trump, a fost arestat joi sub acuzaţia de fraudă în legătură cu o campanie de strângere de fonduri pentru construirea zidului la graniţa cu Mexicul, informează NBC.
Steve Bannon, fost strateg-şef la Casa Albă şi teoretician al dreptei naţionaliste americane, l-a consiliat pe Donald Trump timp de aproximativ un an, până în august 2017, potrivit News.ro.

Steve Bannon, Brian Kolfage, Andrew Badolato, Thimothy Shea şi alţii „au orchestrat o schemă pentru a escroca sute de mii de donatori” în campania online „We build the wall” (Noi construim zidul, n.r.), în care au fost strânşi 25 de milioane de dolari, a anunţat joi Departamentul american de Justiţie.
Steve Bannon, fraudă de 1 milion de dolari
Steve Bannon a primit mai mult de 1 milion de dolari, din care a folosit pentru a-şi acoperi cheltuielile personale. El urmează să apară în faţa unei Curţi de justiţie. Potrivit CNN, cazul va fi procesat de FBI. Amprentele lui Bannon vor fi luate, iar acesta va fi prezentat unei instanțe din New York. Audierile vor fi făcute online. În cadrul ședinței inițiale se vor trata condițiile eliberării sale.
Steve Bannon, 67 de ani, a fost șeful campaniei prezidențiale din 2016 a lui Donald Trump. Înainte de a-și începe cariera politică, Bannon a deținut poziția de președinte executiv al Breitbart News, site de știri, opinii și comentarii de extrema dreaptă pe care Bannon l-a descris drept o platformă pe internet „pentru ideologia alt-right”.