Stere Halep, revoltat dupa ce Simona a fost suspendata pe 4 ani: „100 de ani sa ii dea…”

eduard

Stere Halep a dat prima sa declaratie dupa ce ITIA (Agentia Internationala pentru Integritate in Tenis) a anuntat suspendarea Simonei Halep pentru o perioada de patru ani, din cauza incalcarii regulilor antidoping. Tatal campioanei mondiale sustine cu hotarare ca niciun lucru si nimeni din lume nu ar putea sa-l convinga de vinovatia fiicei sale.

Stere Halep, cel mai infocat sustinator al Simonei, dupa sentinta aspra

Vestea venita din partea ITIA, dupa luni intregi de asteptare, care a anuntat ca Simona Halep va fi suspendata pentru patru ani din lumea tenisului, a indurerat milioane de fani, atat din tara, cat si din strainatate. In timp ce unii reprezentanti ai sportului sustin ca Simona Halep este vinovata si ca sentinta este corecta, tatal sau jura solemn ca fiica sa nu a comis nicio greseala.

„100 de ani sa ii dea suspendare nu putem sa recunoastem asa ceva… Ca vor unii sa o scoata vinovata asta e treaba lor. Daca lucrurile merg in felul asta, pacat mare pentru toti sportivii carora li se poate intampla asa ceva. Legea internationala trebuie sa faca ceva pentru acesti oameni”, a declarat tatal Simonei Halep pentru Antena 3 CNN.

Acesta a confirmat si ca fiica sa va contesta decizia Agentiei Internationale de Integritate a Tenisului. De asemenea, Stere Halep a mentionat ca fiica sa are o stare de spirit foarte buna.

„Noi suntem curati in fata Domnului si atat”, a spus in incheiere Stere Halep.

Simona Halep a fost judecata pentru doua acuzatii de dopaj, una referindu-se la substanta roxadustat, depistata in timpul unui test de rutina efectuat la US Open 2022, iar cea de-a doua avand legatura cu pasaportul ei biologic.

Lasă un comentariu