Soția lui Ștefan Stan, dusă de urgență la spital! Simona e însărcinată în 9 luni

0

Ștefan Stan trece prin mari emoții. Soția sa, Simona, însărcinată în nouă luni, a dat semne că este pe punctul de a aduce pe lume moștenitorul familiei. Astfel, câștigătorul primului sezon ”Vocea României”, a dus-o într-un suflet la spital.

Ștefan Stan va deveni tătic

Emoții pentru Ștefan Stan. Artistul și-a dus, marți, soția la spital, deoarece a dat semne că este pe punctul de a naște primul lor copil. Într-un suflet, câștigătorul ”Vocea României” a transportat-o la spital. Simona a fost preluată de medici, iar la scurt timp a aflat că va rămâne internată. Vestea bună pentru Ștefan este că fetița care ar urma să se nască la începutul lui noiembrie este bine, potrivit cancan.ro

Când a aflat Ștefan Stan că va deveni tătic

La sfârșitul lunii aprilie, primul câștigător la ”Vocea României” și soția lui Simona au anunțat că vor avea un copil. Cei doi își doreau foarte mult să fie părinți și abia așteaptă să-și țină bebelușul în brațe.

”Fiind cu piciorul în ghips, l-am rugat să meargă la farmacie să cumpere un test de sarcină. Apoi a mers până afară să plimbe câinele. Când s-a întors, plângeam în baie”, a spus Simona la Teo Show.

”Era irascibilă, nu înțelegeam ce se întâmplă. I-am luat un test de sarcină și când m-am întors acasă, ea plângea. M-am speriat, nu înțelegeam ce s-a întâmplat. Poate să fie orice. Ar trebui să aibă două nume”, a declarat cântărețul Ștefan Stan în cadrul aceleiași emisiuni.

Ștefan a cerut-o în căsătorie la Londra

Ștefan Stan a cerut-o pe Simona în căsătorie, anul trecut, într-un restaurant din Londra. Potrivit dezvăluirilor artistului, femeia pe care o iubește a primit un inel de plastic de la unul din paharele de pe masă, în locul inelului de logodnă.

”Am fost în Londra la un concert, și am luat-o și pe ea. Într-una din seri, am mers la un restaurant, și, fără să mă gândesc, am luat inelele de plastic de la paharele de pe masă, m-am așezat în genunchi și i-am spus că vreau să fim împreună pentru totdeauna, iar acele «bijuterii» inedite ne vor duce în fața ofițerului stării civile.

Eu și Simona ne cunoaștem de patru ani, am avut o relație cu sincope, aș putea spune, dar, până la urmă, ne-am regăsit și ne-am dat seama că suntem făcuți unul pentru celălalt. Acum, cred că nu aș mai putea trăi fără ea absolut deloc. Mi-ar fi imposibil. Este sufletul meu”, a mai mărturisit Ștefan Stan.