Sora Ronei Hartner i-a îndeplinit ultima dorință regretatei artiste: „A vrut să o îmbrac într-o rochie albă. Pe cap i-am pus o coroniță, așa cum purta ea”. Imagini sfâșietoare de la priveghi

eduard

Rona Hartner, una dintre cele mai iubite artiste din România, a încetat din viață la doar 50 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul. S-a bucurat de o carieră de succes și a avut o viață tumultuoasă, marcată de multe drame și suferințe. Mâine, de Ziua Națională a României, regretata artistă va fi condusă pe ultimul drum și își va găsi odihna veșnică la Cimitirul Bellu Catolic din Bucureşti, alături de tatăl ei.

Miercuri, trupul neînsuflețit al Ronei Hartner a fost adus în România și depus la Capela Cimitirului Bellu Catolic din Capitală. Rinda, sora regretatei artiste, s-a ocupat de pregătirile pentru înmormântare și i-a îndeplinit ultima dorință, aceea de a fi îmbrăcată în rochie albă. Sicriul a fost acoperit cu fotografii de-ale Ronei Hartner și flori, iar la căpătâiul ei și-au plâns durerea frații și mama artistei.

„Rona mi-a spus să mă ocup de înmormântare, și și-a dorit ca fratelele meu să se ocupe de succesiune. Sora mea a vrut să o îmbrac într-o rochie albă, dar nu una de mireasă. Pe cap i-am pus o coroniță, așa cum purta ea, cum îi plăcea ei. Coronița pe care i-am făcut-o a fost realizată din flori naturale’, a declarat Rinda Hartner, pentru viva.ro.

„Mama mea este foarte afectată’
Imaginile de la priveghi o surprind și pe mama Ronei Hartner, vizibil îndurerată după tragicul sfârșit. Regretata artistă va fi condusă pe ultimul drum mâine, de Ziua Națională a României, la ora 12.00.

„Mama mea este foarte afectată. Nu mai are voce. Vă dați seama, ce durere este pentru un părinte, să îi moară un copil?! Iar fiica ei, încă nu poate accepta că mama ei nu mai este. Moartea ei a fost pentru noi toți un adevărat șoc. Am petrecut ultimele clipe alături de ea și pot să vă spun că a plecat cu zâmbetul pe buze. Rona va fi înmormântată mâine, de Ziua României, 1 Decembrie.

Acum a venit preotul să îi facă o slujbă Ronei, aici la capelă, iar azi, de la ora 12, Fanfara 10 prăjini, cu care ea a cântat a adus un omagiu sorei mele. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace pe sora mea’, ne-a mai declarat ea, înmărmurită de durere.

Lasă un comentariu