În prima zi a noului an școlar, o grădiniță de stat din Satu Mare a organizat o festivitate în care copiii au fost costumați în pionieri și șoimi ai patriei, iar pe masă a fost expus portretul lui Nicolae Ceaușescu, stârnind controverse și o anchetă oficială.
Imaginile cu această ceremonie au provocat revoltă pe rețelele sociale, mai ales în contextul în care istoria comunismului este, în școli, foarte sumar prezentată sau chiar transformată în momente nostalgice, fără o abordare critică. În acest cadru, un român din doi consideră, potrivit unui studiu publicat în această vară, că Nicolae Ceaușescu a fost un conducător bun.
Activitățile organizate în grădinița din Satu Mare au inclus recitarea poeziilor patriotice și expunerea unor obiecte din epoca comunistă, printre care jucării, cărți, dar și o biografie a lui Ceaușescu și o broșură care explica „valorile epocii”, ilustrată cu portretul dictatorului.
Inspectoratul Școlar Satu Mare s-a autosesizat după ce o plângere a fost depusă de un părinte, iar poliția a deschis un dosar penal pentru posibila încălcare a legii care interzice între altele promovarea cultului persoanelor responsabile de genocid sau crime împotriva umanității.
„Se va constitui o comisie de cercetare, iar cei implicați, cadre didactice, părinți sau voluntari, vor fi audiați. Ideea de a aduce în actualitate copilăria de altădată nu este un lucru greșit. Dar subiectul trebuie abordat la nivelul de înțelegere și raportat la particularitățile de vârstă ale elevilor. Prezența imaginii dictatorului Nicolae Ceaușescu este regretabilă și inacceptabilă”, a declarat Ruxandra Monica Chivulescu, inspector școlar general în județul Satu Mare.
În schimb, conducerea grădiniței susține că festivitatea a avut ca scop readucerea în atenție a jocurilor și activităților din copilărie, fără intenția de a aduce un omagiu vreunui fost lider politic. „Se miza pe cum era pe vremuri, în copilăria noastră, prima zi de grădiniță-școală și cum este acum. Erau jocuri de-a prinselea, rațele și vânătorii, tras de sfoară, scrisul pe tablă. Grădinița noastră nu dorește nicun omagiu adus niciunui președinte vechi”, a explicat Renata Silaghi, directorul grădiniței Voinicelul.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a condamnat de asemenea gestul educatoarelor, apreciind că festivitatea a fost transformată într-un „spectacol de propagandă comunistă”. Potrivit legislației în vigoare, în unitățile de învățământ este interzisă desfășurarea de activități cu caracter politic, iar promovarea cultului persoanelor vinovate de crime grave este sancționată.