Interpreta de muzică populară Silvana Rîciu a publicat recent un mesaj emoționant, în care a vorbit despre bunica sa, persoana care a crescut-o de la vârsta de două luni. Artista a evocat amintiri din copilărie, subliniind povestea de viață dureroasă a femeii care i-a fost sprijin și pe care o consideră „cea mai bună bunică din lume”.
Într-o postare pe Facebook, cântăreața a explicat că anotimpul toamna îi trezește amintiri puternice, deoarece bunica ei era născută în luna octombrie. Mâncarea de gutui este una dintre cele mai vii amintiri. „În fiecare toamnă îmi este și mai dor de ea. Îmi amintesc de toate bunătățile pe care le pregătea, de mirosul din casă și de gustul inconfundabil al mâncărurilor ei. Cea mai bună mâncare o făcea ea”, a scris Silvana Rîciu.
Pe lângă amintirile culinare, artista a menționat și poveștile de viață pe care bunica i le spunea în serile de toamnă. „Mamaia, cum îi spuneam eu, mă fascina cu poveștile ei și mă făcea să lăcrimez ori de câte ori îmi spunea cum a rămas de micuță fără mamă, cum o mamă vitregă o alunga de acasă, cum a fost deportată în timpul războiului… A avut o copilărie foarte grea și o viață plină de suferință”, a povestit interpreta.
Artista a explicat că, din cauza greutăților prin care a trecut, bunica sa nu își exprima afecțiunea prin cuvinte, ci prin fapte. „Poate de aceea nu spunea la orice pas «te iubesc», cum spunem noi astăzi. Nu știa cum să-și arate iubirea, pentru că nu avusese parte de dragostea părintească. Dar îmi demonstra zi de zi cât de mult mă iubește, prin grija pe care mi-o purta și prin dedicarea cu care mă creștea”, a mărturisit Rîciu.
Valorile care o ghidează astăzi în viață i-au fost insuflate tot de bunica ei, care o ducea constant la biserică. „De la ea am învățat ce înseamnă credința, omenia, bunătatea. De la ea am învățat să muncesc, să fiu recunoscătoare și să ajut acolo unde pot. Nu am cum să uit vreodată tot ce am trăit alături de ea”, a subliniat cântăreața.
Bunica artistei a decedat în 2008, când Silvana Rîciu avea 27 de ani. Deși a crescut-o de la două luni, cântăreața simte că timpul petrecut împreună nu a fost suficient. „Aș fi vrut să o mai am. Cei 27 de ani petrecuți împreună nu mi-au ajuns. Aș fi vrut să trăiască mai mult… și să o pot îmbrățișa din nou”, a scris ea, adăugând: „Și astăzi plâng de dorul ei. Îi voi fi recunoscătoare toată viața pentru cum m-a format, pentru tot ce m-a învățat și pentru dragostea cu care m-a crescut. Simt că mă veghează de acolo, de Sus”.