Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă pe DN 65, între localitățile Slatina și Găneasa, soldat cu decesul unui tânăr în vârstă de 19 ani din Slatina.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune violentă cu un copac de pe marginea drumului.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt a transmis că, la momentul sosirii echipajelor de intervenție, autoturismul era cuprins de flăcări în totalitate. Conducătorul auto a fost găsit blocat în interiorul vehiculului, fiind inconștient.
„Pacientul a fost extras cu ajutorul accesoriilor pentru descarcerare, fără semne vitale, cu arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului, autoturismul fiind distrus în totalitate în urma evenimentului”, au precizat reprezentanții ISU Olt, citați de Newsweek România.
În urma tragediei, polițiștii din cadrul IPJ Olt au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.