Adriana Bahmuțeanu și George Restivan, care au oficializat relația prin cununia civilă la începutul lunii octombrie, se pregătesc pentru următorul pas. Ceremonia civilă, desfășurată în România, a fost una restrânsă și fără o petrecere, fiind organizată la scurt timp după decesul mamei vedetei.
Pentru nunta propriu-zisă, cuplul a stabilit ca evenimentul să aibă loc anul viitor, într-o locație complet diferită. Petrecerea se va desfășura în Las Vegas, Statele Unite ale Americii.
„Oricum vom face o nuntă și în Vegas și atunci poate mergem cu copiii, în familie. Nu am avut lună de miere, o tot plănuim de câțiva ani, dar dacă ar fi să fac o comparație cu anul trecut, suntem mult mai fericiți cu tot cu copiii noștri. Sunt foarte fericită în relația mea, deși am trecut prin foarte multe opreliști în calea relației noastre”, a declarat Adriana Bahmuțeanu.
Vedeta a vorbit și despre relația pe care o are cu soacra sa, menționând că se înțeleg bine datorită faptului că a stabilit de la început anumite limite pentru a menține armonia în familie.
„Cu soacra mă înțeleg bine, în limite rezonabile. Eu am delimitat din start locul meu și locul ei în familie. Cred că avem o relație bună de comunicare”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.
Mama lui George Restivan a fost prezentă în țară pentru cununia civilă, iar Adriana Bahmuțeanu a povestit că s-a asigurat că aceasta are parte de o ședere plăcută și i-a îndeplinit dorințele culinare tradiționale.
„I-a plăcut în România, nu mai fusese de trei ani, de asta am dus-o la mătușa mea, undeva prin Călărași, la țară, la moșie cum spunem noi, unde are o vie. Au stat, au făcut must, au băut tulburel, și-a dorit să mănânce o pastramă, o slănină afumată, i-am făcut plăcerile astea firești. Pentru că, oricât de bine ți-ar fi în altă parte, inima ta rămâne tot aici. A fost inclusiv la Obor, cu mătușa și George, la mâncat de mici. S-a simțit foarte bine”, a mai spus vedeta.