Directorii de școli și inspectorii școlari vor avea noi reguli privind norma de predare, în urma unei legi promulgate recent în România. Schimbarea aduce modificări importante pentru modul în care aceștia își vor împărți timpul între activitățile de la clasă și cele de conducere. Informațiile au fost reluate de Wowbiz.
Legea a fost promulgată vineri, 28 august, de Nicușor Dan. Actul normativ modifică prevederile referitoare la degrevarea de norma didactică pentru personalul de conducere, îndrumare și control din învățământul preuniversitar.
Conform decretului prezidențial, a fost promulgată „Legea pentru modificarea şi completarea art. 208 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, pentru prorogarea unor termene şi pentru abrogarea art. LIX din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare”. Noua formă a legii stabilește că personalul didactic de conducere, de îndrumare și control poate fi degrevat, integral sau parțial, de norma didactică.
Măsura se aplică în baza unor norme aprobate prin ordin al ministrului Educației. Astfel, personalul degrevat de norma didactică va putea avea obligații de predare, învățare, evaluare și practică pedagogică de cel mult 40% din norma didactică.
De asemenea, legea prevede că persoanele degrevate de norma didactică nu pot desfășura activități didactice plătite cu ora sau prin cumul. O excepție se aplică în cazul unităților de învățământ din zone izolate geografic și lingvistic, unde plata cu ora poate fi aprobată de consiliul de administrație al inspectoratului școlar județean.
Expunerea de motive arată că, în urma aplicării vechilor reguli, directorii de școli ajunseseră să predea circa 10 ore săptămânal, adică 40 de ore lunar, pe lângă atribuțiile administrative și de conducere. Inițiatorii au arătat că menținerea unui număr mare de ore de predare limitează timpul disponibil pentru coordonare, monitorizare și control.
În document se explică faptul că „Menținerea obligației de predare la nivelurile stabilite prin Legea nr. 141/2025 reduce semnificativ timpul disponibil pentru exercitarea acestor responsabilități şi poate genera disfuncționalități administrative, întârzieri în procesul decizional şi diminuarea capacității de coordonare, monitorizare şi control”.
Prin noua lege a fost abrogat și articolul LIX din Legea nr. 141/2025. Această prevedere anterioară stabilise, pentru anul școlar 2025-2026, reguli derogatorii privind degrevarea de norma didactică pentru personalul de conducere, îndrumare și control.
Un alt punct inclus în actul normativ este prorogarea până la 1 septembrie 2027 a termenului de intrare în vigoare menționat la articolul 248 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților în data de 12 august 2026. Noua lege se va aplica la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial, această regulă fiind stabilită prin derogare de la prevederile generale din legislația educației.