Creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe 19 martie 2026 pe Sfinţii Martiri Hrisant şi Daria, figuri emblematice ale începuturilor creştinismului, recunoscuţi pentru devotamentul lor spiritual. În aceeaşi zi, calendarul greco-catolic îi menţionează pe aceiaşi sfinţi, alături de Sfântul Iosif, în timp ce în calendarul romano-catolic este celebrată sărbătoarea Sfântului Iosif, soţul Fecioarei Maria, conform datelor oferite de romaniatv.net.
Sfântul Hrisant, originar dintr-o familie de păgâni din secolul al III-lea, a ales calea creştinismului după ce a studiat Faptele Apostolilor. Deşi tatăl său a încercat să îl determine să renunţe la noua sa credinţă, forţându-l să se căsătorească cu Daria, o tânără păgână, rezultatul a fost neaşteptat. Hrisant a reuşit să o convertească pe soţia sa, iar după decesul tatălui, cei doi şi-au mărturisit public apartenenţa la biserica creştină.
Potrivit portalului crestinortodox.ro, activitatea lor a atras atenţia autorităţilor vremii, fiind pârâţi tribunului Claudiu. Deşi au fost supuşi unor torturi crunte, sfinţii au dat dovadă de o rezistenţă spirituală care l-a convins pe tribun să treacă la creştinism împreună cu familia sa. În cele din urmă, pentru acest gest, Claudiu şi rudele sale au fost executaţi.
Sfârşitul pământesc al Sfinţilor Hrisant şi Daria a avut loc în anul 283, la Roma. După ce torţionarii au observat că aceştia supravieţuiesc chinurilor, au decis să îi îngroape de vii. Pe acel loc a fost ridicată ulterior o biserică, sfinţii rămânând în tradiţie ca ocrotitori ai familiei şi modele de jertfă.
În tradiţia populară şi religioasă, această zi este marcată de o rugăciune specială pentru protecţia căminului: „Doamne, către Tine îmi deschid sufletul, în Tine am nădejde și credință și cu a Ta putere ma întăresc în fața necazurilor vieții. Căile Tale, Doamne, arată-mi și cărările Tale ma învață. Binecuvântarea Ta, care Cuvântul ai zidit în lume, să fie pururea cu mine și familia mea. Doamne, nori grei de suferință s-au abătut asupra capului meu, dă-mi mila Ta și iartă Doamne, păcatele mele, căci multe sunt. Ridică Doamne piatra grea ce îmi zdrobește umerii și lasă Lumina Sfântă să ne încălzească sufletele, mie și familiei mele. Alungă Doamne toate nenorocirile și dă-ne în schimbul lor Iubirea Ta eternă. Vindecă Doamne suferințele mele și ale familiei mele. La Tine, Preabunule Doamne, alerg și mă rog: vino grabnic și mă mântuie cu puterea Ta, cu mila Ta și ne apără Doamne, pe mine și familia mea, de cel rău, de vrăjmași și de boli. Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”