Biserica Ortodoxă Română îl pomenește, în data de 30 septembrie 2026, pe Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei, o sărbătoare importantă marcată în calendarul creștin ortodox.
Conform datelor prezentate de publicația România TV, sfântul a condus Biserica Armeniei vreme de mai bine de trei decenii și a trăit în epoca împăraților Dioclețian și Constantin cel Mare. Credincioșii bucureșteni se pot închina la o părticică din moaștele sale, depusă la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Vechi din Capitală.
Provenind dintr-o familie nobilă din Persia, de neam părtean și înrudit cu monarhul Artaban, precum și cu Cursar, fratele regelui armean, Sfântul Grigorie a asigurat păstorirea credincioșilor armeni timp de 31 de ani. Documentele istorice atestă prezența sa la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde figurează ca al 36-lea semnatar pe lista Sfinților Părinți. De asemenea, tradiția bisericească îi atribuie demersul de creare a alfabetului armenesc, proiect definitivat de cărturarul Mesrop, precum și traducerea textelor biblice în limba armeană. Spre sfârșitul vieții s-a retras în sihăstrie pe crestele munților, trecând la cele veșnice în pace în anul 331.
În tradiția liturgică a acestei sărbători se cântă troparul ierarhului, glasul al 4-lea: „Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Ierarhe Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”
Cântările rânduite la slujbă amintesc de jertfa sa: „Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară întru adâncul nepătimirii, Te rog, îneacă-i. Pentru ca Ţie, ca într-o alăută în omorârea trupului, să-Ţi cânt cântare de biruinţă.” Credincioșii adresează stihul: „Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”, pomenindu-l drept „luminătorul cel neapus, ierarhul cel mare, păstorul cel mult chinuit, care a petrecut întru nevoinţe”. Imnografia subliniază statornicia sa în fața opresiunii: „Nici prelungirea chinurilor, nici muncile cele cumplite, nici închisoarea cea îndelungată în groapa cea prea întunecoasă, nu au răzvrătit cugetul tău cel tare, mucenice, vrednicule de laudă.”
Prenumele Grigore, frecvent întâlnit în spațiul românesc din perioada medievală până în prezent, își are rădăcinile în termenul grecesc „Gregorios”, ce poartă semnificația de „vigilent”, „treaz” sau „veghetor”. Popularitatea sa a crescut considerabil în spațiul bizantin datorită marilor teologi și cărturari care l-au purtat, răspândindu-se ulterior în toate țările cu tradiție ortodoxă.
În aceeași zi de 30 septembrie 2026, calendarul ortodox consemnează pomenirea Sfintelor Mucenițe Ripsimia și Gaiani, alături de alte 32 de cuvioase mucenițe și fecioare.
Fecioarele Ripsimia și Gaiani proveneau dintr-o viță aleasă și au trăit în timpul domniei lui Dioclețian. După ce Ripsimia a refuzat cererea de căsătorie a împăratului, cele două au fugit către teritoriile Armeniei. Tiridat, conducătorul acelor locuri, a trimis trupe pentru a o captura și a o obliga la o legătură nelegiuită, însă tânăra a rezistat prin credință. Ostașii au prins-o, i-au sfâșiat veșmintele, i-au tăiat limba, i-au ars trupul și i-au scos ochii, înainte ca aceasta să treacă la Domnul. La rândul său, Gaiani a suferit chinuri cumplite, fiind străpunsă în zona gâtului, jupuită de piele până la piept, zdrobită cu pietre și decapitată.