Perioada rece rămâne o încercare majoră pentru mulții pensionari din România, fiind marcată de facturi ridicate, costuri alimentare în creștere și necesitatea constantă a medicamentelor. Conform unei analize realizate de CSID.ro, iarna anului 2026 presupune un set de cheltuieli lunare minime ce depășesc posibilitățile multor beneficiari de pensii mici, punând sub semnul întrebării siguranța zilei de mâine.
Cele mai mari presiuni financiare sunt generate de utilități. Pentru un apartament cu două camere, cheltuielile de întreținere și gaze variază între 500 și 900 de lei pe lună, fiind influențate de izolarea blocului, vechimea instalațiilor și orașul de rezidență. Factura la electricitate adaugă aproximativ 100 – 150 de lei, în timp ce serviciile de televiziune, internet și telefonie costă în medie 150 de lei. În total, facturile lunare se ridică la sume cuprinse între 800 și 1.200 de lei.
Bugetul alocat hranei pentru o persoană este estimat la 1.200 – 1.500 de lei lunar. Această sumă este calculată strict pentru un regim alimentar echilibrat bazat pe produse de bază și gătit acasă, fără a include alimente procesate scumpe sau „răsfățuri”.
Cheltuielile cu sănătatea sunt considerate inevitabile pentru majoritatea vârstnicilor. Chiar și cu ajutorul rețetelor compensate pentru boli cronice precum tensiunea, diabetul sau afecțiunile cardiace, coplata medicamentelor și achiziția de vitamine sau minerale necesare iarna costă între 300 și 700 de lei lunar.
Centralizarea acestor date arată că, pentru o persoană singură, pragul de supraviețuire este de aproximativ 2.500 lei pe lună. Pentru a beneficia de un trai decent, fără un stres financiar permanent, pensia necesară ar trebui să atingă valoarea de circa 3.800 lei.
In cazul unui cuplu, supraviețuirea implică venituri cumulate de circa 4.000 de lei, în timp ce un nivel de siguranță minimă necesită pensii însumate de aproximativ 6.000 de lei. Aceste cifre explică de ce mulți seniori susțin că „nu le ajung banii”, transformând fiecare factură într-o sursă de anxietate pe parcursul lunilor de iarnă.
Analiza publicată de CSID.ro oferă context și despre ce pensie trebuie să aibă seniorii ca să primească ajutor de încălzire, precum și detalii referitoare la timpul de muncă și salariul necesar pentru a obține o pensie de 4.000 lei pe lună, conform prevederilor din noua lege a pensiilor.