Plata burselor școlare pentru anul 2025-2026 va începe pe 20 noiembrie 2025. La această dată, elevii vor primi sumele aferente primelor două luni de școală, septembrie și octombrie. Conform metodologiei, plățile ulterioare se vor efectua lunar, în data de 20 a fiecărei luni.
Confirmarea datei de 20 noiembrie vine direct din metodologia de acordare a burselor. Potrivit sursei citate și de Edupedu.ro, aceasta este prima plată din an pentru elevii de gimnaziu și liceu.
„[…] sumele estimate pentru plata burselor, atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie a anului curent, urmând ca plata să se facă de către unitățile de învățământ la data de 20 noiembrie ”, se arată la articolul 26, alineatul 4 din metodologia de acordare a burselor în anul școlar 2025-2026.
Valoarea bursei de merit este de 450 de lei, dar suma finală primită de elevi variază, fiind calculată în funcție de numărul de zile de cursuri din luna respectivă. Bursele sociale și cele tehnologice au un cuantum de 300 de lei lunar, în timp ce elevele-mame din învățământul preuniversitar beneficiază de 700 de lei pe lună. O modificare importantă din acest an școlar este eliminarea burselor de performanță și de reziliență.
„Plata burselor se face lunar, de către unităţile de învăţământ, până la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, cu excepţia lunii septembrie, care se plăteşte în octombrie. Bursele pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat sunt suportate din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Pentru anul 2025, suma necesară pentru acordarea burselor este estimată la peste 4 miliarde de lei”, explică Executivul.