Rugăciune miraculoasă împotriva farmecelor şi duhurilor rele. Ce trebuie să faci exact ca să-ţi recapeţi pacea sufletească şi să scapi definitiv de necazuri

eduard

Rugăciune miraculoasă împotriva farmecelor şi duhurilor rele. Ce trebuie să faci exact ca să-ţi recapeţi pacea sufletească şi să scapi definitiv de necazuri
Atunci când ai sufletul împovărat, când simţi că necazurile te copleşesc, când nu te mai regăseşti sau nu te mai înţelegi cu oamenii din jurul tău, rosteşte o rugăciune. Orice rugăciune spusă cu credinţă, condiţia esenţială pentru a fi conectat cu Dumnezeu, te ajută să te eliberezi sufleteşte, să accepţi ceea ce ţi se întâmplă şi să-ţi împlineşti dorinţa.

Rugăciune împotriva farmecelor şi duhurilor rele. Atunci când vrei să-ţi regăseşti pacea interioară, rosteşte rugăciunea următoare în faţa unei icoane a Mântuitorului sau a Maicii Domnului şi a unei candele aprinse. Această rugăciune de alungare a duhurilor rele vă va fi de mare ajutor. De asemenea, ajută să-ţi tămâiezi casa sau să chemi un preot care să facă o sfeştanie a locuinţei.

Rugăciune miraculoasă împotriva farmecelor şi duhurilor rele

„Nu mă strivi pe mine păcătosul, Mântuitorule, ca pe smochinul neroditor, ci adăpând sufletul meu cu lacrimile pocăinţei dărueşte-mi rod pe mulţi ani înainte ca să Ţi-L pot închina Ţie, Multmilostive. Doamne Multmilosârde!

Tu, oarecând, prin gura slujitorului lui Moise, Iosua, fiul lui Navi, ai oprit pentru o întreagă zi mişcarea soarelui şi a lunii, atâta timp cât poporul israelitean se răzbuna pe duşmanii săi.

Prin rugăciunea prorocului Elisei ai lovit pe sirieni oprindu-i, ca apoi din nou să-i ridici.

Tu, Carele ai vestit prorocului Isaia: „Iată voi întoarce umbra cu zece linii pe care soarele le-a străbătut pe ceasornicul lui Ahaz.” Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii, pe care el le străbătuse”.

Tu, oarecând, prin gura prorocului Iezechiel ai închis adâncul, ai oprit râurile şi ai secat apele. Şi Tu, oarecând prin postul şi rugăciunea prorocului Tău Daniel ai astupat gurile leilor.

Aşa, Doamne, şi astăzi reţine, până la timpul potrivit, pe cei care mă înconjoară pe mine şi uneltesc gânduri de strămutare, de înlăturare şi de izgonire a mea.

Aşa, Doamne, şi acum nimiceşte dorinţele şi cerinţele rele, astupă gura şi inima tuturor celor ce mă judecă, mă defăima, mă înjosesc, mă urăsc şi uneltesc răul împotriva mea.

Aşa, Doamne, şi astăzi pune orbire duhovnicească asupra duşmanilor mei şi asupra tuturor celor ce se ridică împotriva mea.

Oare nu Tu, Doamne, ai vestit apostolului Pavel: Nu te teme ci vorbeşte şi nu tăcea. Pentru că Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău”.

Alte recomandări pentru tine

Lasă un comentariu