România, țara celor 4.000 de vrăjitoare. S-a deschis și o Academie de Magie, după modelul Hogwarts

România este cunoscută pe plan internațional datorită numărului considerabil de persoane care practică vrăjitoria. Mai mult, în București funcționează una dintre puținele „Academii de magie” din lume.

În cadrul unei dezbateri recente, organizată cu ocazia lansării Barometrului „România între Magie şi Ezoterie”, antropoloaga Camelia Burghele a citat un sondaj Reuters din 2019. Conform acestuia, pe teritoriul României ar trăi circa 4.000 de vrăjitoare.

„Un sondaj Reuters din 2019 atestă că în România sunt 4.000 de vrăjitoare. Acesta era titlul: «România, ţara celor 4.000 de vrăjitoare». Eu cred că noi trăim încă într-o ţară a magiei, care este foarte bine ancorată într-un univers al magiei, în care magia şi vrăjitoria trăiesc alături de noi”, a afirmat Camelia Burghele în timpul discursului său, conform The Epoch Times.

Capitala țării este considerată principalul centru al vrăjitoriei din România, având cea mai mare concentrație de persoane care se ocupă cu astfel de practici. Orașele Ploiești și Câmpina sunt, de asemenea, menționate ca având un număr semnificativ de vrăjitoare.

Mai mult, Bucureștiul se numără printre singurele două orașe din lume, alături de Moscova, care găzduiesc o academie de vrăjitorie. Inițiativa înființării acestei școli îi aparține Mariei Câmpina. Potrivit antropoloagei, decizia a fost luată după ce fondatoarea a constatat că nivelul de pregătire teoretică al tinerelor practicante era foarte scăzut.

„Polul vrăjitoarelor din România se găseşte în Bucureşti. Doar Ploieştiul se mai apropie şi Câmpina, ceva de genul acesta. Aş vrea doar să vă spun că pentru a creiona un peisaj adus la zi, updatat al magiei şi vrăjitoriei, să ştiţi că numai Bucureştiul şi Moscova au academii de vrăjitorie. Este o şcoală de înalte studii superioare, de paranormal la Moscova, care a fost calchiată cu 2 ani în Bucureşti de Academia de vrăjitorie, care are sediu aici, à cote (lângă n.r.), şi care a fost fondată, ţineţi-vă bine, ştiţi de ce? Maria Câmpina a fondat această «Universitate» de magie după modelul Hogwarts, desigur, pentru că a stabilit prin sondaje că tinerele vrăjitoare din ziua de astăzi au un nivel teoretic extrem de scăzut, educaţional vorbind, pedagogic, didactic. Şi atunci s-a creat această Academie a Vrăjitoarelor din România, care să educe vrăjitoarele”, a detaliat Camelia Burghele.

Etichete: