Un bărbat în vârstă de 85 de ani se află în comă la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, în urma unui accident grav petrecut în curtea unității medicale. Pacientul a căzut de pe targă în timp ce era manevrat de un ambulanțier.
Incidentul a avut loc în momentul în care pacientul, care fusese externat de la secția de Ortopedie, era transferat către Spitalul Municipal Câmpina pentru recuperare. În timp ce ambulanțierul manevra targa pe rampa de acces a spitalului din Ploiești, bătrânul s-a dezechilibrat și a căzut, suferind un traumatism cranio-cerebral sever. Conform martorilor, manevra s-a desfășurat în grabă, iar pacientul nu ar fi fost asigurat corespunzător.
Imediat după căzătură, bărbatul a fost preluat și transportat în Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații. Ulterior, a fost internat la Neurochirurgie, unde medicii au decis să intervină chirurgical de urgență. Starea sa este în continuare critică, iar prognosticul rămâne rezervat.
Autoritățile au demarat o anchetă. Poliția Prahova a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, iar ambulanțierul implicat a fost audiat. În paralel, conducerea spitalului a inițiat o investigație internă pentru a clarifica circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
„Se vor analiza toate imaginile de pe camerele de supraveghere și se va stabili dacă procedurile de transport al pacienților au fost respectate. În funcție de concluzii, vor fi luate măsuri disciplinare sau administrative împotriva persoanelor responsabile”, au transmis surse din cadrul unității medicale.
Cazul amintește de un eveniment similar, petrecut în 2019 la aceeași unitate medicală. Atunci, un pacient operat pe creier a decedat la câteva zile după ce a căzut de pe targă în timp ce era transportat între două clădiri ale spitalului. Ancheta de la acel moment a relevat deficiențe în procedurile de manipulare a pacienților.